Data: 21.12.2023
SOLUTIE: Admis apel
In temeiul art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a Cod procedura penala, admite apelul declarat de apelantul - inculpat N S (), impotriva sentintei penale nr. 1.098 din 18 octombrie 2023, pronuntate de Judecatoria Targu Mures, in dosarul penal nr. 7.711/320/2023 si in consecinta:
In baza art. 423 alin. 1 Cod procedura penala, desfiinteaza partial hotararea atacata si rejudecand cauza in limitele de mai jos:
In temeiul art. 396 alin. 1 si 2 Cod procedura penala, coroborat cu art. 375 alin. 1 si 2, art. 374 alin. 4, art. 396 alin. 10 Cod procedura penala, condamna pe inculpatul N S(), la pedeapsa de:
- 2 (doi) ani si 3 (trei) luni inchisoare,
pentru savarsirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenta alcoolului, prevazuta de art. 336 alin. 1 Cod penal (fapta din 05.11.2020).
In baza art. 55 lit. a Cod penal, raportat la art. 67 alin. 1 Cod penal,
stabileste inculpatului, alaturi de pedeapsa principala, ca pedeapsa complementara, interzicerea exercitarii dreptului prevazut de art. 66 alin. 1 lit. i Cod penal, respectiv de a conduce toate categoriile de autovehicule pe o perioada de 3 (trei) ani.
In temeiul art. 54 Cod penal, coroborat cu art. 65 alin. 1 Cod penal, stabileste inculpatului pedeapsa accesorie constand in interzicerea exercitiului dreptului prevazut de art. 66 alin. 1 lit. i Cod penal, respectiv de a conduce toate categoriile de autovehicule.
a.) Constata ca, prin sentinta penala nr. 416 din 04.04.2022, pronuntate de Judecatoria Cluj Napoca, in dosarul nr. 5.092/211/2020, ramasa definitiva prin decizia penala nr. 1.398/A/2022 din 16.11.2022 a Curtii de Apel Cluj, inculpatul N S a fost condamnat, in baza art. 396 alin. 1 si 2 Cod procedura penala, art.349 alin. 2, art. 374 alin. 4 si art. 396 alin. 10 Cod procedura penala, la pedeapsa de 2 ani inchisoare, pentru comiterea infractiunii de ucidere din culpa, prevazuta si pedepsita de art. 192 alin. 1 si 2 Cod penal (fapta din 05.12.2018).
In baza art. 91 Cod penal s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei de 2 ani inchisoare, stabilindu-se durata termenului de supraveghere la 2 (doi) ani, calculat potrivit art. 92 Cod penal.
In temeiul art. 93 alin. 2 Cod penal s-a impus inculpatului sa exercite obligatia de a frecventa un program de reintegrare sociala derulat de catre serviciul de probatiune sau organizat in colaborare cu institutii din comunitate, stabilit de catre consilierul de probatiune in urma evaluarii initiale conform art. 53 din Legea nr. 253/2013.
In conformitate cu prevederile art. 93 alin. 3 Cod penal, inculpatul a fost obligat ca pe durata termenului de incercare sa efectueze 60 de zile de munca neremunerata in folosul comunitatii, in cadrul Primariei comunei Livezeni sau unei unitati de cult bisericesc, in afara de cazul in care, din cauza starii de sanatate nu poate presta acea munca.
b.) In temeiul art. 97 alin. 1 Cod penal, dispune anularea beneficiului suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei de 2 ani inchisoare, aplicata prin sentinta penala anterior aratata.
In baza art. 38 alin. 1 Cod penal, constata ca infractiunile comise de inculpat sunt concurente si in consecinta in temeiul art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contopeste pedepsele de 2 ani inchisoare si 2 ani si 3 inchisoare, in pedeapsa cea mai grea de 2 ani si 3 luni inchisoare, la care adauga 8 luni inchisoare, reprezentand sporul de 1/3 din cealalta pedeapsa (2 ani : 3 = 8 luni), rezultand pedeapsa finala de:
- 2 (doi) ani si 11 (unsprezece) luni inchisoare.
In baza art. 45 alin. 1 Cod penal, alaturi de pedeapsa principala, aplica inculpatului ca pedeapsa complementara interzicerea exercitarii dreptului prevazut de art. 66 alin. 1 lit. i Cod penal, respectiv de a conduce toate categoriile de vehicule pe o perioada de 3 (trei) ani, pedeapsa care se va executa potrivit prevederilor art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal si anume de la ramanerea definitiva o hotararii de condamnare
In temeiul art. 45 alin. 5 Cod penal, raportat la art. 45 alin. 1 Cod penal, aplica inculpatului ca pedeapsa accesorie interzicerea exercitarii dreptului prevazut de art. 66 alin. 1 lit. i Cod penal, respectiv de a conduce toate categoriile de vehicule, pedeapsa care se va executa in cazul anularii sau al revocarii suspendarii executarii pedepsei principale sub supraveghere.
In baza art. 91 alin. 1 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei rezultante finale de 2 ani si 11 luni inchisoare.
In temeiul art. 92 alin. 1 Cod penal, stabileste termenul de supraveghere la 4 (patru) ani, termen care in acord cu prevederile art. 97 alin. 2 teza finala Cod penal, se calculeaza de la data de 16 noiembrie 2022, data ramanerii definitive a sentintei penale nr. 416 din 04.04.2022, pronuntate de Judecatoria Cluj Napoca, in dosarul nr. 5.092/211/2020.
In baza art. 93 alin. 1 lit. a, b, c, d si e Cod penal, pe perioada termenului de supraveghere, inculpatul trebuie sa respecte urmatoarele masuri de supraveghere:
a.) sa se prezinte la Serviciul de Probatiune Mures, la datele fixate de aceasta institutie;
b.) sa primeasca vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa;
c.) sa anunte, in prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depaseste 5 zile;
d.) sa comunice schimbarea locului de munca, daca va fi cazul;
e.) sa comunice informatii si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta.
In temeiul art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului sa frecventeze un program de reintegrare sociala derulat de catre serviciul de probatiune sau organizat in colaborare cu institutii din comunitate, stabilit de catre consilierul de probatiune in urma evaluarii initiale, conform art. 53 din Legea nr. 253/2013.
Stabileste Serviciul de Probatiune Mures ca organ insarcinat cu supravegherea executarii masurilor si a obligatiilor stabilite in sarcina inculpatului.
In baza art. 94 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevazute in art. 93 alin. 1 lit. c.) – e.) se comunica Serviciului de Probatiune Mures.
In baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va presta o munca neremunerata in folosul comunitatii in cadrul Primariei comunei Livezeni sau a unei unitati de cult bisericesc, jud. Mures, pe o perioada de 120 de zile, in afara de cazul in care din cauza starii de sanatate nu poate presta aceea munca.
Constata ca inculpatul a executat 46 de zile de munca neremunerata in folosul comunitatii si scazand aceasta perioada din durata stabilita prin prezenta, ramane ca inculpatul sa mai execute 74 de zile munca neremunerata in folosul comunitatii (120 – 46 = 74).
In temeiul art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atentia inculpatului asupra cazurilor de revocare a beneficiului suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere, prevazute de art. 96 alin. 1, 2 si 4 Cod penal, respectiv;
? asupra conduitei sale viitoare si a consecintelor la care se expune daca va mai comite infractiuni,
? nu va respecta cu rea credinta, masurile de supraveghere sau
? nu va executa obligatiile ce ii revin pe durata termenului de supraveghere.
O copie a prezentei hotarari se comunica, la data ramanerii definitive, Inspectoratului de Politie Rutiera pe raza caruia a fost constatata fapta.
Mentine dispozitiile din hotararea atacata referitoare la:
- obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.
In baza art. 275 alin. 3 Cod procedura penala, cheltuielile judiciare avansate de stat in procedura solutionarii prezentului apel, in suma de 200 lei, raman in sarcina statului.
Definitiva.
Pronuntata la data de 21 decembrie 2023, prin punerea hotararii la dispozitia partilor si a reprezentantului Ministerului Public, prin mijlocirea grefei instantei.