Data: 09.12.2025
SOLUTIE: Incheiere
Admite cererea formulata de debitoarea S.C. NIC STAR AGRICOL S.R.L., avand ca obiect deschiderea procedurii generale a insolventei si, in consecinta:
In temeiul art. 71 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, dispune deschiderea procedurii generale a insolventei debitorului S.C. NIC STAR AGRICOL S.R.L.
In temeiul art. 66 alin. 7 din Legea nr. 85/2014, califica drept declaratie de creanta cererea de deschidere a procedurii insolventei formulata de creditorul DEUTSCHE LEASING ROMANIA IFN S.A.
In temeiul art. 66 alin. 7 din Legea nr. 85/2014, califica drept declaratie de creanta cererea de deschidere a procedurii insolventei formulata de creditorul NIC SI FLO AGRICOL S.R.L.
In temeiul art. 66 alin. 7 din Legea nr. 85/2014, califica drept declaratie de creanta cererea de deschidere a procedurii insolventei formulata de creditorul AGRICOVER CREDIT IFN S.A.
Respinge cererea de ridicare a dreptului de administrare, ca neintemeiata.
Desemneaza administrator judiciar provizoriu CONTINUUM SPRL – FILIALA BUCURESTI, care va indeplini atributiile prevazute de art. 58 din lege, cu un onorariu de 1500 lei lunar.
In temeiul art. 99 din Legea nr. 85/2014, dispune notificarea deschiderii procedurii, de catre administratorul judiciar provizoriu desemnat, debitorului, tuturor creditorilor si Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Buzau, pentru efectuarea mentiunii de deschidere a procedurii, conform Codului de procedura civila, precum si publicarea, pe cheltuiala averii debitorului, intr-un ziar de larga circulatie si in Buletinul procedurilor de insolventa.
In temeiul art. 100 alin. 1 din lege, fixeaza termenul-limita pentru inregistrarea cererilor de admitere a creantelor asupra averii debitorului la data de 26.01.2026 (lit.b).
Fixeaza termenul de verificare a creantelor, de intocmire si publicare in BPI a tabelului preliminar de creante la data de 17.02.2026 (lit. c).
Eventualele contestatii cu privire la creantele si la drepturile de preferinta trecute de administratorul judiciar in tabelul preliminar de creante vor fi depuse la tribunal in termen de 7 zile de la publicarea acestui tabel in BPI (art. 111 alin. 2 din lege).
Fixeaza termenul de definitivare a tabelului creantelor la data de 16.03.2026 (lit. d).
Stabileste data primei sedinte a adunarii creditorilor la data de 24.02.2026, la ora si locul comunicate de administratorul judiciar, in care sens va convoca toti creditorii (lit. e).
In temeiul art. 74 din Legea nr. 85/2014, obliga debitorul sa depuna la dosarul cauzei actele si informatiile prevazute de art. 67 alin. 1 din lege, in termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.
In temeiul art. 83 alin. 1 si alin. 3 din Legea nr. 85/2014, dupa ramanerea definitiva a hotararii de deschidere a procedurii, toate actele si corespondenta emise de debitor si de administratorul judiciar vor cuprinde, in mod obligatoriu si cu caractere vizibile, in limbile romana, engleza si franceza, mentiunea: in insolventa; in insolvency; en procédure collective, iar daca debitorul detine sau administreaza una sau mai multe pagini de internet, organele de conducere ale acestuia sunt obligate sa publice pe paginile de internet proprii, in termen de 24 de ore de la data comunicarii hotararii de deschidere a procedurii, informatiile referitoare la starea societatii, precum si numarul hotararii, data si instanta care a pronuntat hotararea.
In temeiul art. 92 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, pune in vedere administratorului judiciar sa intocmeasca si sa supuna judecatorului-sindic spre analiza, in termen de 20 zile, un raport prin care sa propuna fie intrarea in procedura simplificata, fie continuarea perioadei de observatie in cadrul procedurii generale.
In temeiul art. 97 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, pune in vedere administratorului judiciar sa intocmeasca si sa supuna judecatorului sindic, in termen de 20 zile, un raport asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la aparitia starii de insolventa a debitorului, cu mentionarea persoanelor carora aceasta le-ar fi imputabila.
In temeiul art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, administratorul judiciar provizoriu desemnat va depune la dosarul cauzei un raport lunar cuprinzand descrierea modului in care si-a indeplinit atributiile, precum si o justificare a cheltuielilor efectuate din fondurile existente in averea debitorului.
In temeiul art. 75 din Legea nr. 85/2014, de la data deschiderii procedurii se suspenda de drept toate actiunile judiciare, extrajudiciare sau masurile de executare silita pentru realizarea creantelor asupra averii debitorului.
In temeiul art. 39 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, dispune deschiderea de catre debitor, in termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, a unui cont distinct pe numele averii sale, la o unitate bancara la care aceasta are deschis contul pentru operatiunile sale curente, destinat sa suporte toate cheltuielile aferente procedurii insolventei; in caz de neindeplinire a acestei obligatii de catre debitor, contul va fi deschis de catre administratorul judiciar, in exercitarea atributiei prevazute la art. 58 alin. 1 lit. f din Legea nr.85/2014, eventualele disponibilitati banesti urmand sa fie pastrate intr-un cont special de depozit bancar.
Stabileste termen pentru examinarea stadiului procedurii la data de 20.04.2026, ora 11,00, cu citarea partilor.
Executorie.
Cu drept de apel in termen de 7 zile de la comunicarea hotararii realizata prin publicare in BPI.
Pronuntata in sedinta publica astazi, 09.12.2025.