Data: 30.04.2026
SOLUTIE:
Data: 13.11.2025
SOLUTIE: Amana cauza
Acorda termen administrativ de control, pentru solutionarea litigiilor sau dosarelor asociate privind debitoarea, la data de 30.04.2026, Camera de Consiliu, ora 13, pentru cand practicianul in insolventa: - va intocmi raport de activitate, conform art. 59 al. 1 si 2 din Legea nr. 85/2014 si il va depune la dosarul cauzei, sub sanctiunea amendarii, cel mai tarziu la data de 23.04.2026, raport prin care va informa instanta cu privire la demersurile efectuate in procedura, demersurile ce urmeaza a le efectua, precum si modul sau stadiul de solutionare a litigiilor sau dosarelor asociate privind debitoarea. - va atasa la raport toate publicatiile si inscrisurile emise. Totodata, pune in vedere practicianului in insolventa sa se prezinte (sau sa delege un reprezentant care sa se prezinte) periodic la Serviciul Arhiva, sa verifice si sa ridice de la dosarul cauzei duplicatele cererilor, daca acestea exista in duplicat, daca nu sa solicite copii de pe acestea, sa le analizeze si sa ia masurile ce se impun, masurile luate sa le insereze intr-un raport pe care sa-l comunice cu petentii si sa il publice in Buletinul Procedurilor de Insolventa, dovezile de comunicare, respectiv de publicare in Buletinul Procedurilor de Insolventa urmand a le depune la dosar. Pune in vedere practicianului in insolventa ca cererile trebuie depuse in conformitate cu art. 41 alin. 4 din Legea 85/2014 rap. la art. 194 Cod procedura civila separat de raport, iar neindeplinirea culpabila a obligatiilor prevazute de lege sau stabilite de judecatorul sindic poate duce la aplicarea unei amenzi. Data in Camera de consiliu si pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei, la data de 13.11.2025.
Data: 15.05.2025
SOLUTIE: Amana cauza
Acorda termen administrativ de control la data de 13.11.2025, Camera de Consiliu, ora 13:00, pentru cand practicianul in insolventa:
- va intocmi raport de activitate, conform art. 59 al. 1 si 2 din Legea nr. 85/2014 si il va depune la dosarul cauzei, sub sanctiunea amendarii, cel mai tarziu la data de 06.11.2025, raport prin care va informa instanta cu privire la demersurile efectuate in procedura si demersurile ce urmeaza a le efectua.
- va atasa la raport toate publicatiile si inscrisurile emise.
Totodata, pune in vedere practicianului in insolventa sa se prezinte (sau sa delege un reprezentant care sa se prezinte) periodic la Serviciul Arhiva, sa verifice si sa ridice de la dosarul cauzei duplicatele cererilor, daca acestea exista in duplicat, daca nu sa solicite copii de pe acestea, sa le analizeze si sa ia masurile ce se impun, masurile luate sa le insereze intr-un raport pe care sa-l comunice cu petentii si sa il publice in Buletinul Procedurilor de Insolventa, dovezile de comunicare, respectiv de publicare in Buletinul Procedurilor de Insolventa urmand a le depune la dosar.
Pune in vedere practicianului in insolventa ca cererile trebuie depuse in conformitate cu art. 41 alin. 4 din Legea 85/2014 rap. la art. 194 Cod procedura civila separat de raport, iar neindeplinirea culpabila a obligatiilor prevazute de lege sau stabilite de judecatorul sindic poate duce la aplicarea unei amenzi.
Data in Camera de consiliu si pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei, la data de 15.05.2025.
Data: 05.12.2024
SOLUTIE: Amana cauza
Acorda termen administrativ de control la data de 15.05.2025, Camera de Consiliu, ora 12, pentru cand practicianul in insolventa:
- va intocmi raport de activitate, conform art. 59 al. 1 si 2 din Legea nr. 85/2014 si il va depune la dosarul cauzei, sub sanctiunea amendarii, cel mai tarziu la data de 08.05.2025, raport prin care va informa instanta cu privire la demersurile efectuate in procedura si demersurile ce urmeaza a le efectua.
- va atasa la raport toate publicatiile si inscrisurile emise.
Totodata, pune in vedere practicianului in insolventa sa se prezinte (sau sa delege un reprezentant care sa se prezinte) periodic la Serviciul Arhiva, sa verifice si sa ridice de la dosarul cauzei duplicatele cererilor, daca acestea exista in duplicat, daca nu sa solicite copii de pe acestea, sa le analizeze si sa ia masurile ce se impun, masurile luate sa le insereze intr-un raport pe care sa-l comunice cu petentii si sa il publice in Buletinul Procedurilor de Insolventa, dovezile de comunicare, respectiv de publicare in Buletinul Procedurilor de Insolventa urmand a le depune la dosar.
Pune in vedere practicianului in insolventa ca cererile trebuie depuse in conformitate cu art. 41 alin. 4 din Legea 85/2014 rap. la art. 194 Cod procedura civila separat de raport, iar neindeplinirea culpabila a obligatiilor prevazute de lege sau stabilite de judecatorul sindic poate duce la aplicarea unei amenzi.
Data in Camera de consiliu si pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei, la data de 05.12.2024.
Data: 13.06.2024
SOLUTIE: Amana cauza
Acorda termen administrativ de control, pentru continuarea procedurii de valorificare, la data de 05.12.2024, Camera de Consiliu, ora 12, pentru cand practicianul in insolventa: - va intocmi raport de activitate, conform art. 59 al. 1 si 2 din Legea nr. 85/2014 si il va depune la dosarul cauzei cel mai tarziu cu 7 zile anterior termenului de judecata, raport prin care va informa instanta cu privire la demersurile efectuate in procedura, demersurile ce urmeaza a le efectua, precum si stadiul valorificarii bunurilor din patrimoniul debitoarei. - va atasa la raport toate publicatiile si inscrisurile emise. Totodata, pune in vedere practicianului in insolventa sa se prezinte (sau sa delege un reprezentant care sa se prezinte) periodic la Serviciul Arhiva, sa verifice si sa ridice de la dosarul cauzei duplicatele cererilor, daca acestea exista in duplicat, daca nu sa solicite copii de pe acestea, sa le analizeze si sa ia masurile ce se impun, masurile luate sa le insereze intr-un raport pe care sa-l comunice cu petentii si sa il publice in Buletinul Procedurilor de Insolventa, dovezile de comunicare, respectiv de publicare in Buletinul Procedurilor de Insolventa urmand a le depune la dosar. Pune in vedere practicianului in insolventa ca cererile trebuie depuse in conformitate cu art. 41 alin. 4 din Legea 85/2014 rap. la art. 194 Cod procedura civila separat de raport, iar neindeplinirea culpabila a obligatiilor prevazute de lege sau stabilite de judecatorul sindic poate duce la aplicarea unei amenzi. Data in Camera de consiliu si pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei, la data de 13.06.2024.
Data: 08.02.2024
SOLUTIE: Amana cauza
Acorda termen administrativ de control la data de 13.06.2024, Camera de Consiliu, ora 12:00, pentru cand practicianul in insolventa:
- va intocmi raport de activitate, conform art. 59 al. 1 si 2 din Legea nr. 85/2014 si il va depune la dosarul cauzei cel mai tarziu pana la data de 01.02.2024, prin care va informa instanta cu privire la demersurile efectuate in procedura, precum si demersurile ce urmeaza a le efectua.
- va atasa la raport toate publicatiile si inscrisurile emise;
- va intocmi Raport asupra fondurilor obtinute din lichidare si plan de distribuire in conditiile art. 160 si urm. din Legea 85/2014, pe care il va inregistra la dosar, il va publica in Buletinul Procedurilor de Insolventa si va notifica fiecare creditor in conditiile art. 160 alin. 4 din Legea 85/2014.
Totodata, pune in vedere practicianului in insolventa sa se prezinte (sau sa delege un reprezentant care sa se prezinte) periodic la Serviciul Arhiva, sa verifice si sa ridice de la dosarul cauzei duplicatele cererilor, daca acestea exista in duplicat, daca nu sa solicite copii de pe acestea, sa le analizeze si sa ia masurile ce se impun, masurile luate sa le insereze intr-un raport pe care sa-l comunice cu petentii si sa il publice in Buletinul Procedurilor de Insolventa, dovezile de comunicare, respectiv de publicare in Buletinul Procedurilor de Insolventa urmand a le depune la dosar.
Pune in vedere practicianului in insolventa ca cererile trebuie depuse in conformitate cu art. 41 alin. 4 din Legea 85/2014 rap. la art. 194 Cod procedura civila separat de raport, iar neindeplinirea culpabila a obligatiilor prevazute de lege sau stabilite de judecatorul sindic poate duce la aplicarea unei amenzi.
Data in Camera de consiliu si pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei, din data de 08.02.2024.
Data: 05.10.2023
SOLUTIE: Amana cauza
Acorda termen administrativ de control, pentru continuarea procedurii de valorificare, la data de 08.02.2024, Camera de Consiliu, ora 12, pentru cand practicianul in insolventa:
- va intocmi raport de activitate, conform art. 59 al. 1 si 2 din Legea nr. 85/2014 si il va depune la dosarul cauzei cel mai tarziu pana la data de 01.02.2024, raport prin care va informa instanta cu privire la demersurile efectuate in procedura, demersurile ce urmeaza a le efectua, precum si stadiul valorificarii bunurilor din patrimoniul debitoarei.
- va atasa la raport toate publicatiile si inscrisurile emise.
Totodata, pune in vedere practicianului in insolventa sa se prezinte (sau sa delege un reprezentant care sa se prezinte) periodic la Serviciul Arhiva, sa verifice si sa ridice de la dosarul cauzei duplicatele cererilor, daca acestea exista in duplicat, daca nu sa solicite copii de pe acestea, sa le analizeze si sa ia masurile ce se impun, masurile luate sa le insereze intr-un raport pe care sa-l comunice cu petentii si sa il publice in Buletinul Procedurilor de Insolventa, dovezile de comunicare, respectiv de publicare in Buletinul Procedurilor de Insolventa urmand a le depune la dosar.
Pune in vedere practicianului in insolventa ca cererile trebuie depuse in conformitate cu art. 41 alin. 4 din Legea 85/2014 rap. la art. 194 Cod procedura civila separat de raport, iar neindeplinirea culpabila a obligatiilor prevazute de lege sau stabilite de judecatorul sindic poate duce la aplicarea unei amenzi.
Data in Camera de consiliu si pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei, la data de 05.10.2023.
Data: 04.05.2023
SOLUTIE: Amana cauza
Acorda termen administrativ de control, pentru continuarea procedurii de valorificare, la data de 05.10.2023, Camera de Consiliu, ora 12, pentru cand practicianul in insolventa:
- va intocmi raport de activitate, conform art. 59 al. 1 si 2 din Legea nr. 85/2014 si il va depune la dosarul cauzei cel mai tarziu pana la data de 28.09.2023, raport prin care va informa instanta cu privire la demersurile efectuate in procedura, demersurile ce urmeaza a le efectua, precum si stadiul valorificarii bunurilor din patrimoniul debitoarei.
- va atasa la raport toate publicatiile si inscrisurile emise.
Totodata, pune in vedere practicianului in insolventa sa se prezinte (sau sa delege un reprezentant care sa se prezinte) periodic la Serviciul Arhiva, sa verifice si sa ridice de la dosarul cauzei duplicatele cererilor, daca acestea exista in duplicat, daca nu sa solicite copii de pe acestea, sa le analizeze si sa ia masurile ce se impun, masurile luate sa le insereze intr-un raport pe care sa-l comunice cu petentii si sa il publice in Buletinul Procedurilor de Insolventa, dovezile de comunicare, respectiv de publicare in Buletinul Procedurilor de Insolventa urmand a le depune la dosar.
Pune in vedere practicianului in insolventa ca cererile trebuie depuse in conformitate cu art. 41 alin. 4 din Legea 85/2014 rap. la art. 194 Cod procedura civila separat de raport, iar neindeplinirea culpabila a obligatiilor prevazute de lege sau stabilite de judecatorul sindic poate duce la aplicarea unei amenzi.
Data in Camera de consiliu si pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei, la data de 04.05.2023.
Data: 19.01.2023
SOLUTIE: Amana cauza
Acorda termen administrativ de control la data de 04.05.2023, Camera de Consiliu, ora 12, pentru cand practicianul in insolventa:
- va intocmi raport de activitate, conform art. 59 al. 1 si 2 din Legea nr. 85/2014 si il va depune la dosarul cauzei cel mai tarziu pana la data de 27.04.2023, raport prin care va informa instanta cu privire la:
- demersurile efectuate in procedura, precum si demersurile ce urmeaza a le efectua.
- stadiul valorificarii bunurilor din patrimoniul debitoarei.
- va atasa la raport toate publicatiile si inscrisurile emise
Totodata, pune in vedere practicianului in insolventa sa se prezinte (sau sa delege un reprezentant care sa se prezinte) periodic la Serviciul Arhiva, sa verifice si sa ridice de la dosarul cauzei duplicatele cererilor, daca acestea exista in duplicat, daca nu sa solicite copii de pe acestea, sa le analizeze si sa ia masurile ce se impun, masurile luate sa le insereze intr-un raport pe care sa-l comunice cu petentii si sa il publice in Buletinul Procedurilor de Insolventa, dovezile de comunicare, respectiv de publicare in Buletinul Procedurilor de Insolventa urmand a le depune la dosar.
Pune in vedere practicianului in insolventa ca cererile trebuie depuse in conformitate cu art. 41 alin. 4 din Legea 85/2014 rap. la art. 194 Cod procedura civila separat de raport, iar neindeplinirea culpabila a obligatiilor prevazute de lege sau stabilite de judecatorul sindic poate duce la aplicarea unei amenzi.
Data in Camera de consiliu si pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei, la data de 19.01.2023.
Data: 15.09.2022
SOLUTIE: Amana cauza
continuare procedura
Data: 24.03.2022
SOLUTIE: Amana cauza
continuare procedura
Data: 09.12.2021
SOLUTIE: Amana cauza
continuare procedura
Data: 16.09.2021
SOLUTIE: Amana cauza
continuare procedura
Data: 06.05.2021
SOLUTIE: Amana cauza
Pentru continuarea procedurii si efectuarea demersurilor care se impun.
Data: 21.01.2021
SOLUTIE: Amana cauza
continuare procedura
Data: 17.09.2020
SOLUTIE: Amana cauza
termen administrativ de control
Data: 09.04.2020
SOLUTIE: Suspendat
suspendat-Decret 195/2020
Data: 28.11.2019
SOLUTIE: Amana cauza
continuare procedura
Data: 27.06.2019
SOLUTIE: Amana cauza
continuare procedura
Data: 04.04.2019
SOLUTIE: Amana cauza
continuare procedura
Data: 13.12.2018
SOLUTIE: Amana cauza
valorificare bunuri
Data: 20.09.2018
SOLUTIE: Amana cauza
continuare procedura
Data: 19.04.2018
SOLUTIE: Amana cauza
continuare procedura
Data: 25.01.2018
SOLUTIE: Amana cauza
valorificare bunuri
Data: 06.10.2017
SOLUTIE: Amana cauza
evaluare si valorificare bunuri
Data: 18.05.2017
SOLUTIE: Amana cauza
pentru continuarea procedurii si efectuarea demersurilor care se impun
Data: 23.02.2017
SOLUTIE: Amana cauza
valorificare bunuri
Data: 27.10.2016
SOLUTIE: Amana cauza
termen pentru valorificare bunuri
Data: 16.06.2016
SOLUTIE: Legea 85/2006 privind insolventa
Dispune intrarea in faliment-procedura generala
Data: 05.05.2016
SOLUTIE: Amana cauza
Incuviinteaza cererea de amanare formulata de reprezentantul administratorului judiciar Alfa &Cuantum Consulting S.P.R.L pentru depunerea unui plan de reorganizare sau in vederea formularii cererii de intrare in faliment-procedura generala.
Data: 04.02.2016
SOLUTIE: Amana cauza
pt. solutionbarea contestatiilor la tabel
Data: 12.11.2015
SOLUTIE: Amana cauza
continuare procedura
Data: 20.08.2015
SOLUTIE: Legea 85/2006 privind insolventa
Deschide procedura.