Data: 30.04.2026
SOLUTIE:
Data: 13.11.2025
SOLUTIE: Amana cauza
Acorda termen administrativ de control, pentru continuarea procedurii de valorificare, la data de 30.04.2026, Camera de Consiliu, ora 13:00, pentru cand practicianul in insolventa: - va intocmi raport de activitate, conform art. 59 al. 1 si 2 din Legea nr. 85/2014 si il va depune la dosarul cauzei, sub sanctiunea amendarii, cel mai tarziu la data de 23.04.2026, raport prin care va informa instanta cu privire la demersurile efectuate in procedura, demersurile ce urmeaza a le efectua, precum si stadiul valorificarii bunurilor din patrimoniul debitoarei. - va atasa la raport toate publicatiile si inscrisurile emise. Totodata, pune in vedere practicianului in insolventa sa se prezinte (sau sa delege un reprezentant care sa se prezinte) periodic la Serviciul Arhiva, sa verifice si sa ridice de la dosarul cauzei duplicatele cererilor, daca acestea exista in duplicat, daca nu sa solicite copii de pe acestea, sa le analizeze si sa ia masurile ce se impun, masurile luate sa le insereze intr-un raport pe care sa-l comunice cu petentii si sa il publice in Buletinul Procedurilor de Insolventa, dovezile de comunicare, respectiv de publicare in Buletinul Procedurilor de Insolventa urmand a le depune la dosar. Pune in vedere practicianului in insolventa ca cererile trebuie depuse in conformitate cu art. 41 alin. 4 din Legea 85/2014 rap. la art. 194 Cod procedura civila separat de raport, iar neindeplinirea culpabila a obligatiilor prevazute de lege sau stabilite de judecatorul sindic poate duce la aplicarea unei amenzi. Data in Camera de consiliu si pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei, la data de 13.11.2025.
Data: 15.05.2025
SOLUTIE: Amana cauza
, amana judecarea caAcorda termen administrativ de control la data de 13.11.2025, Camera de Consiliu, ora 13:00, pentru cand practicianul in insolventa:
- va intocmi raport de activitate, conform art. 59 al. 1 si 2 din Legea nr. 85/2014 si il va depune la dosarul cauzei, sub sanctiunea amendarii, cel mai tarziu la data de 06.11.2025, raport prin care va informa instanta cu privire la demersurile efectuate in procedura si demersurile ce urmeaza a le efectua.
- va atasa la raport toate publicatiile si inscrisurile emise.
Totodata, pune in vedere practicianului in insolventa sa se prezinte (sau sa delege un reprezentant care sa se prezinte) periodic la Serviciul Arhiva, sa verifice si sa ridice de la dosarul cauzei duplicatele cererilor, daca acestea exista in duplicat, daca nu sa solicite copii de pe acestea, sa le analizeze si sa ia masurile ce se impun, masurile luate sa le insereze intr-un raport pe care sa-l comunice cu petentii si sa il publice in Buletinul Procedurilor de Insolventa, dovezile de comunicare, respectiv de publicare in Buletinul Procedurilor de Insolventa urmand a le depune la dosar.
Pune in vedere practicianului in insolventa ca cererile trebuie depuse in conformitate cu art. 41 alin. 4 din Legea 85/2014 rap. la art. 194 Cod procedura civila separat de raport, iar neindeplinirea culpabila a obligatiilor prevazute de lege sau stabilite de judecatorul sindic poate duce la aplicarea unei amenzi.
Data in Camera de consiliu si pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei, la data de 15.05.2025.
uzei la data de 13.11.2025.
Data: 14.11.2024
SOLUTIE: Amana cauza
Acorda termen administrativ de control, pentru continuarea procedurii de valorificare, la data de 15.05.2025, Camera de Consiliu, ora 12, pentru cand practicianul in insolventa: - va intocmi raport de activitate, conform art. 59 al. 1 si 2 din Legea nr. 85/2014 si il va depune la dosarul cauzei, sub sanctiunea amendarii, cel mai tarziu la data de 08.05.2025, raport prin care va informa instanta cu privire la demersurile efectuate in procedura, demersurile ce urmeaza a le efectua, precum si stadiul valorificarii bunurilor din patrimoniul debitoarei. - va atasa la raport toate publicatiile si inscrisurile emise. Totodata, pune in vedere practicianului in insolventa sa se prezinte (sau sa delege un reprezentant care sa se prezinte) periodic la Serviciul Arhiva, sa verifice si sa ridice de la dosarul cauzei duplicatele cererilor, daca acestea exista in duplicat, daca nu sa solicite copii de pe acestea, sa le analizeze si sa ia masurile ce se impun, masurile luate sa le insereze intr-un raport pe care sa-l comunice cu petentii si sa il publice in Buletinul Procedurilor de Insolventa, dovezile de comunicare, respectiv de publicare in Buletinul Procedurilor de Insolventa urmand a le depune la dosar. Pune in vedere practicianului in insolventa ca cererile trebuie depuse in conformitate cu art. 41 alin. 4 din Legea 85/2014 rap. la art. 194 Cod procedura civila separat de raport, iar neindeplinirea culpabila a obligatiilor prevazute de lege sau stabilite de judecatorul sindic poate duce la aplicarea unei amenzi. Data in Camera de consiliu si pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei, la data de 14.11.2024.mana judecarea cauzei la data de 15.05.2025.
Data: 23.05.2024
SOLUTIE: Amana cauza
Acorda termen administrativ de control, pentru continuarea procedurii de valorificare, la data de 14.11.2024, Camera de Consiliu, ora 12, pentru cand practicianul in insolventa: - va intocmi raport de activitate, conform art. 59 al. 1 si 2 din Legea nr. 85/2014 si il va depune la dosarul cauzei cel mai tarziu cu 7 zile anterior termenului de judecata, raport prin care va informa instanta cu privire la demersurile efectuate in procedura, demersurile ce urmeaza a le efectua, precum si stadiul valorificarii bunurilor din patrimoniul debitoarei. - va atasa la raport toate publicatiile si inscrisurile emise. Totodata, pune in vedere practicianului in insolventa sa se prezinte (sau sa delege un reprezentant care sa se prezinte) periodic la Serviciul Arhiva, sa verifice si sa ridice de la dosarul cauzei duplicatele cererilor, daca acestea exista in duplicat, daca nu sa solicite copii de pe acestea, sa le analizeze si sa ia masurile ce se impun, masurile luate sa le insereze intr-un raport pe care sa-l comunice cu petentii si sa il publice in Buletinul Procedurilor de Insolventa, dovezile de comunicare, respectiv de publicare in Buletinul Procedurilor de Insolventa urmand a le depune la dosar. Pune in vedere practicianului in insolventa ca cererile trebuie depuse in conformitate cu art. 41 alin. 4 din Legea 85/2014 rap. la art. 194 Cod procedura civila separat de raport, iar neindeplinirea culpabila a obligatiilor prevazute de lege sau stabilite de judecatorul sindic poate duce la aplicarea unei amenzi. Data in Camera de consiliu si pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei, la data de 23.05.2024.
Data: 18.01.2024
SOLUTIE: Amana cauza
Acorda termen administrativ de control, pentru continuarea procedurii de valorificare, la data de 23.05.2024, Camera de Consiliu, ora 12, pentru cand practicianul in insolventa: - va intocmi raport de activitate, conform art. 59 al. 1 si 2 din Legea nr. 85/2014 si il va depune la dosarul cauzei cel mai tarziu cu 7 zile anterior termenului de judecata, raport prin care va informa instanta cu privire la demersurile efectuate in procedura, demersurile ce urmeaza a le efectua, precum si stadiul valorificarii bunurilor din patrimoniul debitoarei. - va atasa la raport toate publicatiile si inscrisurile emise. Totodata, pune in vedere practicianului in insolventa sa se prezinte (sau sa delege un reprezentant care sa se prezinte) periodic la Serviciul Arhiva, sa verifice si sa ridice de la dosarul cauzei duplicatele cererilor, daca acestea exista in duplicat, daca nu sa solicite copii de pe acestea, sa le analizeze si sa ia masurile ce se impun, masurile luate sa le insereze intr-un raport pe care sa-l comunice cu petentii si sa il publice in Buletinul Procedurilor de Insolventa, dovezile de comunicare, respectiv de publicare in Buletinul Procedurilor de Insolventa urmand a le depune la dosar. Pune in vedere practicianului in insolventa ca cererile trebuie depuse in conformitate cu art. 41 alin. 4 din Legea 85/2014 rap. la art. 194 Cod procedura civila separat de raport, iar neindeplinirea culpabila a obligatiilor prevazute de lege sau stabilite de judecatorul sindic poate duce la aplicarea unei amenzi. Data in Camera de consiliu si pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei, la data de 18.01.2024.
Data: 14.09.2023
SOLUTIE: Amana cauza
Acorda termen administrativ de control, pentru continuarea procedurii de valorificare, la data de 18.01.2024, Camera de Consiliu, ora 12, pentru cand practicianul in insolventa:
- va intocmi raport de activitate, conform art. 59 al. 1 si 2 din Legea nr. 85/2014 si il va depune la dosarul cauzei cel mai tarziu pana la data de 11.01.2024, raport prin care va informa instanta cu privire la demersurile efectuate in procedura, demersurile ce urmeaza a le efectua, precum si stadiul valorificarii bunurilor din patrimoniul debitoarei.
- va atasa la raport toate publicatiile si inscrisurile emise.
Totodata, pune in vedere practicianului in insolventa sa se prezinte (sau sa delege un reprezentant care sa se prezinte) periodic la Serviciul Arhiva, sa verifice si sa ridice de la dosarul cauzei duplicatele cererilor, daca acestea exista in duplicat, daca nu sa solicite copii de pe acestea, sa le analizeze si sa ia masurile ce se impun, masurile luate sa le insereze intr-un raport pe care sa-l comunice cu petentii si sa il publice in Buletinul Procedurilor de Insolventa, dovezile de comunicare, respectiv de publicare in Buletinul Procedurilor de Insolventa urmand a le depune la dosar.
Pune in vedere practicianului in insolventa ca cererile trebuie depuse in conformitate cu art. 41 alin. 4 din Legea 85/2014 rap. la art. 194 Cod procedura civila separat de raport, iar neindeplinirea culpabila a obligatiilor prevazute de lege sau stabilite de judecatorul sindic poate duce la aplicarea unei amenzi.
Data in Camera de consiliu si pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei, la data de 14.09.2023.
Data: 23.03.2023
SOLUTIE: Amana cauza
Acorda termen administrativ de control la data de 14.09.2023, Camera de Consiliu, ora 12:00, pentru cand practicianul in insolventa:
- va intocmi raport de activitate, conform art. 59 al. 1 si 2 din Legea nr. 85/2014 si il va depune la dosarul cauzei cel mai tarziu pana la data de 07.09.2023, prin care va informa instanta cu privire la demersurile efectuate in procedura, precum si demersurile ce urmeaza a le efectua.
- va atasa la raport toate publicatiile si inscrisurile emise;
Pune in vedere lichidatorului judiciar sa publice in Buletinul Procedurilor de Insolventa toate actele emise, sa procedeze la convocarea creditorilor cu privire la sedintele Comitetului creditorilor, in termenul prevazute de art. 48 din Legea 85/2014.
Totodata, pune in vedere practicianului in insolventa sa se prezinte (sau sa delege un reprezentant care sa se prezinte) periodic la Serviciul Arhiva, sa verifice si sa ridice de la dosarul cauzei duplicatele cererilor, daca acestea exista in duplicat, daca nu sa solicite copii de pe acestea, sa le analizeze si sa ia masurile ce se impun, masurile luate sa le insereze intr-un raport pe care sa-l comunice cu petentii si sa il publice in Buletinul Procedurilor de Insolventa, dovezile de comunicare, respectiv de publicare in Buletinul Procedurilor de Insolventa urmand a le depune la dosar.
Pune in vedere practicianului in insolventa ca cererile trebuie depuse in conformitate cu art. 41 alin. 4 din Legea 85/2014 rap. la art. 194 Cod procedura civila separat de raport, iar neindeplinirea culpabila a obligatiilor prevazute de lege sau stabilite de judecatorul sindic poate duce la aplicarea unei amenzi.
Data in Camera de consiliu si pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei, la data de 23.03.2023.
Data: 19.01.2023
SOLUTIE: Amana cauza
Acorda termen administrativ de control la data de 23.03.2023, Camera de Consiliu, ora 12:00, pentru cand practicianul in insolventa va intocmi raport de activitate, conform art. 59 al. 1 si 2 din Legea nr. 85/2014 si il va depune la dosarul cauzei cel mai tarziu pana la data de 16.03.2023, prin care va informa instanta cu privire la demersurile efectuate in procedura, precum si demersurile ce urmeaza a le efectua, va atasa la raport toate publicatiile si inscrisurile emise;
Totodata, pune in vedere practicianului in insolventa sa se prezinte (sau sa delege un reprezentant care sa se prezinte) periodic la Serviciul Arhiva, sa verifice si sa ridice de la dosarul cauzei duplicatele cererilor, daca acestea exista in duplicat, daca nu sa solicite copii de pe acestea, sa le analizeze si sa ia masurile ce se impun, masurile luate sa le insereze intr-un raport pe care sa-l comunice cu petentii si sa il publice in Buletinul Procedurilor de Insolventa, dovezile de comunicare, respectiv de publicare in Buletinul Procedurilor de Insolventa urmand a le depune la dosar.
Pune in vedere practicianului in insolventa ca cererile trebuie depuse in conformitate cu art. 41 alin. 4 din Legea 85/2014 rap. la art. 194 Cod procedura civila separat de raport, iar neindeplinirea culpabila a obligatiilor prevazute de lege sau stabilite de judecatorul sindic poate duce la aplicarea unei amenzi.
Data in Camera de consiliu si pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei, la data de 19.01.2023.
Data: 27.10.2022
SOLUTIE: Amana cauza
Acorda termen administrativ de control la data de 19.01.2023, pentru cand practicianul in insolventa:
- va intocmi raport de activitate, conform art. 59 al. 1 si 2 din Legea nr. 85/2014 si il va depune la dosarul cauzei cel mai tarziu pana la data de 12.01.2023, raport prin care va informa instanta cu privire la:
o demersurile efectuate in procedura, precum si demersurile ce urmeaza a le efectua.
o stadiul solutionarii litigiilor sau dosarelor asociate privind debitoarea
- va atasa la raport toate publicatiile si inscrisurile emise
Totodata, pune in vedere practicianului in insolventa sa se prezinte (sau sa delege un reprezentant care sa se prezinte) periodic la Serviciul Arhiva, sa verifice si sa ridice de la dosarul cauzei duplicatele cererilor, daca acestea exista in duplicat, daca nu sa solicite copii de pe acestea, sa le analizeze si sa ia masurile ce se impun, masurile luate sa le insereze intr-un raport pe care sa-l comunice cu petentii si sa il publice in Buletinul Procedurilor de Insolventa, dovezile de comunicare, respectiv de publicare in Buletinul Procedurilor de Insolventa urmand a le depune la dosar.
Pune in vedere practicianului in insolventa ca cererile trebuie depuse in conformitate cu art. 41 alin. 4 din Legea 85/2014 rap. la art. 194 Cod procedura civila separat de raport, iar neindeplinirea culpabila a obligatiilor prevazute de lege sau stabilite de judecatorul sindic poate duce la aplicarea unei amenzi.
Data in Camera de consiliu si pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei, din data de 27.10.2022.
Data: 26.05.2022
SOLUTIE: Amana cauza
TERMEN ADMINISTRATIV DE CONTROL 27.10.2022, pentru solutionarea definitiva a dosarului asociat.
Data: 03.03.2022
SOLUTIE: Amana cauza
Ia act de faptul ca a fost confirmat administratorul judiciar. TERMEN ADMINISTRATIV DE CONTROL 26.05.2022, pentru solutionarea cererii de atragere a raspunderii si continuarea procedurii de insolventa.
Data: 02.12.2021
SOLUTIE: Legea 85/2006 privind insolventa
Deschide procedura. Desemneaza lichidator judiciar AVF Insolvency IPURL