Data: 15.11.2024
SOLUTIE: Admite in parte cererea
Dosar nr. 35092/325/2024
Admite in parte cererea de emitere a ordinului de protectie formulata de reclamanta SA- M, in nume personal si reclamantul Sā SM, prin Parchetul de pe langa Judecatoria Timisoara, cu sediul in Timisoara, str. Eugeniu de Savoya, nr. 2, judetul Timis, in contradictoriu cu paratul SZ, astfel cum a fost precizata.
Dispune obligarea paratului sa nu se apropie la o distanta mai mica de 50 de metri fata de reclamanta, pe o perioada de 4 luni incepand cu data de 15.11.2024.
Dispune obligarea paratului sa nu se apropie la o distanta mai mica de 100 de metri fata de locuinta efectiva a reclamantei situata in sat Giroc, str. Trandafirilor, nr. 53, ap. 6, judetul Timis, pe o perioada de 4 luni incepand cu data de 15.11.2024.
Dispune obligarea paratului sa nu se apropie la o distanta mai mica de 50 de metri fata de domiciliul reclamantei situat in sat Giroc, str. Carpati, nr. 60B, comuna Giroc, judetul Timis (locuinta bunicilor materni), sub rezerva executarii programului de legaturi personale al paratului cu minorul prin intermediul altei persoane, pe o perioada de 4 luni incepand cu data de 15.11.2024.
Interzice paratului orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondenta sau in orice alt mod cu reclamanta, cu exceptia comunicarii prin mesaje scrise intre reclamanta Stoichescu Ana ā Maria si parat, exclusiv in legatura cu aspectele privitoare la minorul Stoianov ā Stoichescu Matteo, nascut la data de 17.01.2021, pe o perioada de 4 luni incepand cu data de 15.11.2024.
Respinge in rest cererea, ca neintemeiata.
Obliga paratul la plata catre reclamanta a sumei de 1.500 lei avand in raport de solutia de admitere in parte a cererii.
Dispune plata din fondul Ministerului Justitiei catre Baroul Timis a sumei de 300 lei, reprezentand onorariul avocatului din oficiu Nicoara Denisa - Alexandra, desemnat pentru reclamanta, si a sumei de 300 de lei, reprezentand onorariul partial al avocatului din oficiu Sgavardea Petru, desemnat pentru parat.
Ii atrage atentia paratului ca incalcarea masurilor dispuse prin prezentul ordin de protectie constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoarea de la 6 luni la 5 ani, conform art. 47 alin. (1) din Legea nr. 217/2003.
Executorie, fara somatie si fara trecerea vreunui termen.
Dispune comunicarea unei copii a prezentei minute institutiilor prevazute de art. 46 alin. (1) din Legea nr. 217/2003.
Cu drept de apel, in termen de 3 de zile de la pronuntare. Cererea de apel se depune la Judecatoria Timisoara.
Pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei astazi, 15.11.2024.
Data: 14.11.2024
SOLUTIE: Amana pronuntarea
Amana pronuntarea in cauza la data de 15.11.2024.
Pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei, azi, 14.11.2024.
Data: 02.10.2024
SOLUTIE: Incheiere
Admite cererea de preschimbare a termenului de judecata formulata de paratul Stoianov Zoran.
Preschimba termenul de judecata stabilit ini?ial la data de 31.10.2024, ora 10.00, sala 329, pentru data de 17.10.2024, ora 10:00, sala 329, cu citarea par?ilor, in camera de consiliu, atat reclaman?ii, cat ?i Parchetul de pe langa Judecatoria Timi?oara urmand a fi cita?i prin nota telefonica ?i prin agent procedural pentru termenul astfel stabilit, cu acelea?i men?iuni din rezolu?ia emisa la data de 19.09.2024, in acela?i sens fiind informa?i ?i avoca?ii din oficiu desemna?i pentru par?i.
Instan?a scurteaza termenul de inmanare a actelor procedurale la 1 zi, conform art. 159 C. proc. civ.
Fara cale de atac.
Pronun?ata prin punerea solu?iei la dispozi?ia par?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei astazi, 02.10.2024.