Data: 22.10.2026
SOLUTIE:
Data: 04.12.2025
SOLUTIE: Amana cauza
Ia act de continutul raportului de activitate depus de administratorul judiciar provizoriu pentru termenul de azi si de masurile intreprinse de acesta.
Incuviinteaza cererea de acordare a unui nou termen de judecata formulata de administratorul judiciar provizoriu pentru ca acesta sa isi continue activitatea si sa efectueze demersurile care se impun fata de stadiul procedurii si situatia debitoarei conform Legii nr. 85/2014.
Pentru continuarea procedurii si efectuarea demersurilor care se impun.
In temeiul dispozitiilor art. 59 al. 3 din Legea nr. 85/2014,
Acorda termen administrativ de control 22/10/2026, pentru cand practicianul in insolventa:
? va intocmi, conform art. 59 al. 1 si 2 din Legea nr. 85/2014, procedurile de prevenire a insolven?ei si de insolven?a, si va depune la dosar raport de activitate cel mai tarziu pana la data de 15/10/2026, in care va prezenta demersurile efectuate si demersurile ce urmeaza a fi efectuate in continuare, la care va atasa toate publica?iile, inclusiv dovada publicarii in B.P.I. a raportului de activitate intocmit, precum si inscrisurile emise, neindeplinirea culpabila a obligatiilor prevazute de lege sau stabilite de judecatorul sindic ducand la aplicarea sanctiunii amenzii, raport prin care va informa instanta cu privire la:
- solutiile definitive ce se vor pronunta in dosarele asociate nr. 3240/30/2023/a1 si nr. 3240/30/2023/a2, avand ca obiect contestatii la tabelul preliminar al creantelor privind debitoarea;
- intocmirea tabelului definitiv al creantelor privind debitoarea;
- Hotararea A.G.A. privind desemnarea unui nou administrator special pentru debitoare;
- rezultatul demersurilor efectuate in vederea inventarierii bunurilor mobile / imobile aflate in patrimoniul debitoarei, eventual evaluarea si valorificarea acestora;
- sa precizeze, in concret, demersurile efectuate si demersurile ce urmeaza a fi efectuate fata de stadiul procedurii si situatia debitoarei conform Legii nr. 85/2014;
Dispune comunicarea cu administratorul judiciar provizoriu a cererii de plata formulata de DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE TIMISOARA – ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE TIMIS si a inscrisurilor atasate, caruia i se va solicita sa o analizeze si sa ia masurile ce se impun, masurile luate sa le insereze intr-un raport, separat, pe care sa-l depuna la dosar, sa-l comunice cu creditoarea si sa il publice in B.P.I., dovezile de comunicare, respectiv de publicare in B.P.I. urmand a le depune la dosar, sub sanctiunea amendarii.
Pune in vedere practicianului in insolventa sa se prezinte (sau sa delege un reprezentant care sa se prezinte) periodic la Serviciul Arhiva, sa verifice si sa ridice de la dosar duplicatele cererilor, daca acestea exista in duplicat, daca nu sa solicite Serviciului Arhiva copii de pe acestea, sa le analizeze si sa ia masurile ce se impun, masurile luate sa le insereze intr-un raport, separat, pe care sa-l depuna la dosar, sa-l comunice cu petentele si sa il publice in B.P.I., dovezile de comunicare, respectiv de publicare in B.P.I. urmand a le depune la dosar.
Pune in vedere practicianului in insolventa ca cererile trebuie depuse in conformitate cu art. 41 al. 4 din Legea nr. 85/2014 raportat la art. 194 C.pr.civ. separat de raport, iar neindeplinirea culpabila a obligatiilor prevazute de lege sau stabilite de judecatorul sindic ducand la aplicarea sanctiunii amenzii.
Data in Camera de Consiliu si pronuntata azi, 04 Decembrie 2025, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.
Data: 08.05.2025
SOLUTIE: Amana cauza
Ia act de continutul raportului de activitate depus de administratorul judiciar provizoriu pentru termenul de azi si de masurile intreprinse de acesta.
Incuviinteaza cererea de acordare a unui nou termen de judecata formulata de administratorul judiciar provizoriu pentru ca acesta sa isi continue activitatea si sa efectueze demersurile care se impun fata de stadiul procedurii si situatia debitoarei conform Legii nr. 85/2014.
Pentru continuarea procedurii si efectuarea demersurilor care se impun.
In temeiul dispozitiilor art. 59 al. 3 din Legea nr. 85/2014,
Acorda termen administrativ de control 04/12/2025, pentru cand practicianul in insolventa:
? va intocmi, conform art. 59 al. 1 si 2 din Legea nr. 85/2014, procedurile de prevenire a insolven?ei si de insolven?a, si va depune la dosar raport de activitate cel mai tarziu pana la data de 27/11/2025, in care va prezenta demersurile efectuate si demersurile ce urmeaza a fi efectuate in continuare, la care va atasa toate publica?iile, inclusiv dovada publicarii in B.P.I. a raportului de activitate intocmit, precum si inscrisurile emise, neindeplinirea culpabila a obligatiilor prevazute de lege sau stabilite de judecatorul sindic ducand la aplicarea sanctiunii amenzii, raport prin care va informa instanta cu privire la:
- solutiile definitive ce se vor pronunta in dosarele asociate nr. 3240/30/2023/a1 si nr. 3240/30/2023/a2, avand ca obiect contestatii la tabelul preliminar al creantelor privind debitoarea;
- Hotararea A.G.A. privind desemnarea unui nou administrator special pentru debitoare;
- rezultatul demersurilor efectuate in vederea inventarierii bunurilor mobile / imobile aflate in patrimoniul debitoarei, eventual evaluarea si valorificarea acestora;
Pune in vedere practicianului in insolventa sa se prezinte (sau sa delege un reprezentant care sa se prezinte) periodic la Serviciul Arhiva, sa verifice si sa ridice de la dosar duplicatele cererilor, daca acestea exista in duplicat, daca nu sa solicite Serviciului Arhiva copii de pe acestea, sa le analizeze si sa ia masurile ce se impun, masurile luate sa le insereze intr-un raport, separat, pe care sa-l depuna la dosar, sa-l comunice cu petentele si sa il publice in B.P.I., dovezile de comunicare, respectiv de publicare in B.P.I. urmand a le depune la dosar.
Pune in vedere practicianului in insolventa ca cererile trebuie depuse in conformitate cu art. 41 al. 4 din Legea nr. 85/2014 raportat la art. 194 C.pr.civ. separat de raport, iar neindeplinirea culpabila a obligatiilor prevazute de lege sau stabilite de judecatorul sindic ducand la aplicarea sanctiunii amenzii.
Data in Camera de Consiliu si pronuntata azi, 08 Mai 2025, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.
Data: 16.01.2025
SOLUTIE: Amana cauza
Ia act de raportul de activitate depus de administratorul judiciar provizoriu pentru termenul de azi.
Incuviinteaza cererea de acordare a unui nou termen de judecata formulata de administratorul judiciar provizoriu pentru ca acesta sa isi continue activitatea si sa efectueze demersurile care se impun fata de stadiul procedurii si situatia debitoarei conform Legii nr. 85/2014; Pentru continuarea procedurii si efectuarea demersurilor care se impun.
In temeiul dispozitiilor art. 59 al. 3 din Legea nr. 85/2014,
Acorda termen administrativ de control 08/05/2025, pentru cand practicianul in insolventa:
? va intocmi, conform art. 59 al. 1 si 2 din Legea nr. 85/2014, procedurile de prevenire a insolven?ei si de insolven?a, si va depune la dosar raport de activitate cel mai tarziu pana la data de 30/04/2025, in care va prezenta demersurile efectuate si demersurile ce urmeaza a fi efectuate in continuare, la care va atasa toate publica?iile, inclusiv dovada publicarii in B.P.I. a raportului de activitate intocmit, precum si inscrisurile emise, neindeplinirea culpabila a obligatiilor prevazute de lege sau stabilite de judecatorul sindic ducand la aplicarea sanctiunii amenzii, raport prin care va informa instanta cu privire la:
- solutiile definitive ce se vor pronunta in dosarele asociate nr. 3240/30/2023/a1 si nr. 3240/30/2023/a2, avand ca obiect contestatii la tabelul preliminar al creantelor privind debitoarea;
- Hotararea A.G.A. privind desemnarea unui nou administrator special pentru debitoare;
- rezultatul demersurilor efectuate in vederea inventarierii bunurilor mobile /imobile aflate in patrimoniul debitoarei, eventual evaluarea si valorificarea acestora;
Pune in vedere practicianului in insolventa sa se prezinte (sau sa delege un reprezentant care sa se prezinte) periodic la Serviciul Arhiva, sa verifice si sa ridice de la dosar duplicatele cererilor, daca acestea exista in duplicat, daca nu sa solicite Serviciului Arhiva copii de pe acestea, sa le analizeze si sa ia masurile ce se impun, masurile luate sa le insereze intr-un raport, separat, pe care sa-l depuna la dosar, sa-l comunice cu petentele si sa il publice in B.P.I., dovezile de comunicare, respectiv de publicare in B.P.I. urmand a le depune la dosar.
Pune in vedere practicianului in insolventa ca cererile trebuie depuse in conformitate cu art. 41 al. 4 din Legea nr. 85/2014 raportat la art. 194 C.pr.civ. separat de raport, iar neindeplinirea culpabila a obligatiilor prevazute de lege sau stabilite de judecatorul sindic ducand la aplicarea sanctiunii amenzii.
Data in Camera de Consiliu si pronuntata azi, 16 Ianuarie 2025, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.
Data: 27.06.2024
SOLUTIE: Amana cauza
Ia act de divizarea intervenita potrivit Proiectului de divizare partiala din data de 13.02.2024, prin care s-a pastrat S.C.P. ALFA & QUANTUM CONSULTING S.P.R.L. si s-a infiintat, ca urmare a divizarii, S.C.P. DUAL INSOLV S.P.R.L., cu sediul in Timisoara, str. Eugeniu de Savoya nr. 7, et. 2, ap. 19, judetul Timis, cod postal 300085, inregistrata la U.N.P.I.R. Timis sub nr. RFO II – 5233/23.02.2024, avand C.I.F. 49689308, care a preluat spre administrare procedura din prezenta cauza.
Dispune mentionarea in baza de date Ecris a denumirii noului practician in insolven?a, S.C.P. DUAL INSOLV S.P.R.L. (urmare a divizarii S.C.P. ALFA & QUANTUM CONSULTING S.P.R.L.).
Prezenta Rezolutie va fi comunicata Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Timis, in vederea efectuarii acestei mentiuni.
Ia act de raportul de activitate depus de administratorul judiciar provizoriu pentru termenul de azi.
Incuviinteaza cererea de acordare a unui nou termen de judecata formulata de administratorul judiciar provizoriu pentru ca acesta sa isi continue activitatea si sa efectueze demersurile care se impun fata de stadiul procedurii si situatia debitoarei conform Legii nr. 85/2014; Pentru continuarea procedurii si efectuarea demersurilor care se impun.
In temeiul dispozitiilor art. 59 al. 3 din Legea nr. 85/2014,
Acorda termen administrativ de control 16/01/2025, pentru cand practicianul in insolventa:
? va intocmi, conform art. 59 al. 1 si 2 din Legea nr. 85/2014, procedurile de prevenire a insolven?ei si de insolven?a, si va depune la dosar raport de activitate cel mai tarziu pana la data de 09/01/2025, in care va prezenta demersurile efectuate si demersurile ce urmeaza a fi efectuate in continuare, la care va atasa toate publica?iile, inclusiv dovada publicarii in B.P.I. a raportului de activitate intocmit, precum si inscrisurile emise, neindeplinirea culpabila a obligatiilor prevazute de lege sau stabilite de judecatorul sindic ducand la aplicarea sanctiunii amenzii, raport prin care va informa instanta cu privire la:
- solutiile definitive ce se vor pronunta in dosarele asociate nr. 3240/30/2023/ a1 si nr. 3240/30/2023/a2, avand ca obiect contestatii la tabelul preliminar al creantelor privind debitoarea;
- Hotararea A.G.A. privind desemnarea unui nou administrator special pentru debitoare;
- rezultatul demersurilor efectuate in vederea inventarierii bunurilor mobile /imobile aflate in patrimoniul debitoarei, eventual evaluarea si valorificarea acestora;
Pune in vedere practicianului in insolventa sa se prezinte (sau sa delege un reprezentant care sa se prezinte) periodic la Serviciul Arhiva, sa verifice si sa ridice de la dosar duplicatele cererilor, daca acestea exista in duplicat, daca nu sa solicite Serviciului Arhiva copii de pe acestea, sa le analizeze si sa ia masurile ce se impun, masurile luate sa le insereze intr-un raport, separat, pe care sa-l depuna la dosar, sa-l comunice cu petentele si sa il publice in B.P.I., dovezile de comunicare, respectiv de publicare in B.P.I. urmand a le depune la dosar.
Pune in vedere practicianului in insolventa ca cererile trebuie depuse in conformitate cu art. 41 al. 4 din Legea nr. 85/2014 raportat la art. 194 C.pr.civ. separat de raport, iar neindeplinirea culpabila a obligatiilor prevazute de lege sau stabilite de judecatorul sindic ducand la aplicarea sanctiunii amenzii.
Data in Camera de Consiliu si pronuntata azi, 27 Iunie 2024, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.
Data: 01.02.2024
SOLUTIE: Amana cauza
Ia act de raportul de activitate depus de administratorul judiciar provizoriu pentru termenul de azi.
Incuviinteaza cererea de acordare a unui nou termen de judecata formulata de administratorul judiciar provizoriu pentru ca acesta sa isi continue activitatea si sa efectueze demersurile care se impun fata de stadiul procedurii si situatia debitoarei conform Legii nr. 85/2014;
Pentru continuarea procedurii si efectuarea demersurilor care se impun.
In temeiul dispozitiilor art. 59 al. 3 din Legea nr. 85/2014,
Acorda termen administrativ de control 27/06/2024, pentru cand practicianul in insolventa:
? va intocmi, conform art. 59 al. 1 si 2 din Legea nr. 85/2014, procedurile de prevenire a insolven?ei si de insolven?a, si va depune la dosar raport de activitate cel mai tarziu pana la data de 20/06/2024, in care va prezenta demersurile efectuate si demersurile ce urmeaza a fi efectuate in continuare, la care va atasa toate publica?iile, inclusiv dovada publicarii in B.P.I. a raportului de activitate intocmit, precum si inscrisurile emise, neindeplinirea culpabila a obligatiilor prevazute de lege sau stabilite de judecatorul sindic ducand la aplicarea sanctiunii amenzii, raport in care va informa instanta cu privire la:
- solutiile definitive ce se vor pronunta in dosarele asociate nr. 3240/30/2023/ a1 si nr. 3240/30/2023/a2, avand ca obiect contestatii la tabelul preliminar al creantelor privind debitoarea;
- Hotararea A.G.A. privind desemnarea unui nou administrator special pentru debitoare;
- rezultatul demersurilor efectuate in vederea inventarierii bunurilor mobile /imobile aflate in patrimoniul debitoarei, eventual evaluarea si valorificarea acestora;
Ia act ca in Adunarea Creditorilor din data de 10.10.2023:
- s-a luat la cunostinta de situatia debitoarei;
- s-a constatat ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 50 din Legea nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolven?ei si de insolven?a, astfel ca nu s-a putut desemna un Comitet al Creditorilor la aceasta data;
- s-a prorogat confirmarea administratorului judiciar;
- s-a prorogat stabilirea remuneratiei administratorului judiciar pana la confirmarea acestuia;
Totodata, dispune comunicarea cu administratorul judiciar provizoriu al debitoarei a cererilor de admitere a creantelor formulate de S.C. CARMARIONE S.R.L., S.C. PROIECT DRAGOSLAVELE S.R.L. si S.C. PES4U S.R.L. si ii pune in vedere acestuia sa le analizeze si sa ia masurile ce se impun, masurile luate sa le insereze intr-un raport, separat, pe care sa-l depuna la dosar, sa-l comunice cu petentele si sa il publice in B.P.I., dovezile de comunicare, respectiv de publicare in B.P.I. urmand a le depune la dosar, sub sanctiunea amendarii.
Pune in vedere practicianului in insolventa sa se prezinte (sau sa delege un reprezentant care sa se prezinte) periodic la Serviciul Arhiva, sa verifice si sa ridice de la dosar duplicatele cererilor, daca acestea exista in duplicat, daca nu sa solicite Serviciului Arhiva copii de pe acestea, sa le analizeze si sa ia masurile ce se impun, masurile luate sa le insereze intr-un raport, separat, pe care sa-l depuna la dosar, sa-l comunice cu petentele si sa il publice in B.P.I., dovezile de comunicare, respectiv de publicare in B.P.I. urmand a le depune la dosar.
Pune in vedere practicianului in insolventa ca cererile trebuie depuse in conformitate cu art. 41 al. 4 din Legea nr. 85/2014 raportat la art. 194 C.pr.civ. separat de raport, iar neindeplinirea culpabila a obligatiilor prevazute de lege sau stabilite de judecatorul sindic ducand la aplicarea sanctiunii amenzii.
Data in Camera de Consiliu si pronuntata azi, 01 Februarie 2024, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.
Data: 01.08.2023
SOLUTIE: Deschidere procedura generala
Deschide procedura. Desemneaza administrator judiciar provizoriu practicianul in insolventa S.C.P. Alfa & Quantum Consulting S.P.R.L. Conform disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014 stabileste termen pentru verificarea stadiului procedurii la data de 01.02.2024. Pune in vedere administratorului judiciar sa verifice si sa ridice de la dosar duplicatele cererilor, daca acestea exista in duplicat, daca nu sa solicite copii de pe acestea, sa le analizeze si sa ia masurile ce se impun, masurile luate sa le publice in B.I.P., dovezile de publicare in B.P.I. urmand a le depune la dosar.