Data: 23.01.2025
SOLUTIE: Admis
Aproba raportul lichidatorului judiciar SOMAR EXPERT S.P.R.L in cadrul procedurii insolventei debitoarei OVI EXPRES S.R.L. si in consecinta:
Dispune inchiderea procedurii simplificate a falimentului deschisa impotriva debitoarei OVI EXPRES S.R.L. si radierea debitoarei din registrul comertului.
Dispune descarcarea lichidatorului judiciar de orice indatoriri si responsabilitati cu privire la procedura, debitor sau averea lui, creditori si asociati.
Dispune notificarea prezentei sentinte tuturor creditorilor, debitoarei, lichidatorului, D.G.R.F.P. Cluj-Napoca si O.R.C. de pe langa Tribunalul Cluj in vederea efectuarii mentiunii inchiderii procedurii si radierii debitoarei.
Executorie.
Cu drept de apel in termen de 7 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Tribunalul Specializat Cluj.
Pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei, azi, 23.01.2025.
Data: 10.10.2024
SOLUTIE: Amana cauza
pentru solutionarea definitiva a dosarului asociat, avand ca obiect cererea de antrenare a raspunderii personale materiale, aflat in procedura prealabila.
Data: 12.09.2024
SOLUTIE: Amana cauza
Incuviin?eaza cererea de acordare a unui nou termen formulata de catre lichidatorul judiciar.
Acorda un nou termen pentru data de 10 octombrie 2024, ora 11,00 sala 249, pentru continuarea procedurii, respectiv pentru formularea cererii de inchidere a procedurii, in situa?ia neformularii de contesta?ii impotriva raportului asupra fondurilor ?i a planului de distribuire a sumelor aflate in contul colector, publicat in B.P.I. nr. 14816/28.08.2024.
Data: 25.04.2024
SOLUTIE: Amana cauza
Ia act ca a fost depus raportul de evaluare bunuri mobile, un anun? in acest sens fiind publicat in BPI nr. 3093/16.02.2024.
Ia act ca a fost intocmit un Regulament de vanzare ce a fost aprobat prin Hotararea Adunarii Generale a Creditorilor din 22.02.2024 publicata in BPI nr.3639/27.02.2024, nefiind contestata.Termen 12.09.2024 pentru valorificarea bunurilor.
Data: 18.01.2024
SOLUTIE: Amana cauza
Indreptarea erorii materiale strecurate in cuprinsul incheierii de ?edin?a din data de 9.11.2023, cu referire la tabelul definitiv al crean?elor, in sensul intocmirii, publicarii ?i afi?arii tabelului definitiv al crean?elor.
Dispune prorogarea definitivarii tabelului de crean?e, ulterior evaluarii garantiei alcatuite din bunul mobil din patrimoniul debitoarei.
Stabile?te termen pentru examinarea stadiului procedurii la data de 25 aprilie 2024, ora 11.00, sala 249, in vederea valorificarii bunului mobil din averea debitoarei.
Pronuntata in sedinta publica din 18 ianuarie 2024.
Data: 09.11.2023
SOLUTIE: Amana cauza
Ia act ca a fost intocmit, publicat ?i afi?at tabelul definitiv al crean?elor. Acorda termen in vederea efecturii demersurilor ce se impun pentru valorificarea bunului mobil aflat in patrimonial debitoarei
Data: 14.09.2023
SOLUTIE: Amana cauza
Ia act ca a fost desemnat administrator special dl. Marina Ovidiu.
Ia act ca a fost intocmit si publicat in BPI nr.12306/27.07.2024 raportul intocmit in baza art.97 din Legea nr.85/2014 din care rezulta ca nu sunt incidente disp. art.117-118 si art.169 din Legea nr.85/2014.
Ia act ca a fost intocmit si publicat in BPI nr. 12303/24.07.2023 tabelul preliminar care nu a fost contestat. Proroga definitivarea tabelului ulterior evaluarii garantiei alcatuite din bunul mobil. Pune in vedere lichidatorului judiciar sa procedeze la publicarea si afisarea tabelului definitiv in forma tabelului preliminar.
Ia act ca prin procesul verbal al adunarii creditorilor din data de 27.07.2023 publicat in BPI nr.12517/28.07.2023, necontestat, a fost confirmat lichidatorul judiciar Somar Expert SPRL cu un onorariu de 7000 lei exclusiv tva pentru intreaga procedura, respectiv un onorariu de succes de 5% exclusiv tva din sumele sumele ditribuite creditorilor.
Acorda un nou termen de judecata in vederea valorificarii bunului mobil la data de 9.11.2023.
Data: 25.05.2023
SOLUTIE: Deschidere procedura simplificata
Dispune deschiderea procedurii insolventei in forma simplificata impotriva debitoarei OVI EXPRES SRL, si decide intrarea acesteia in faliment.
Dispune dizolvarea debitoarei persoana juridica.
Dispune incetarea dreptului de administrare al debitoarei, constand in dreptul de a-si conduce activitatea, de a-si administra bunurile din avere si de a dispune de acestea.
Desemneaza in calitate de lichidator judiciar provizoriu SOMAR EXPERT S.P.R.L. Filiala Cluj, care va indeplini atributiile prevazute de art. 63 din Legea nr. 85/2014, instrumentand prezenta procedura de faliment in forma simplificata pana la eventuala sa confirmare sau schimbare, in conditiile Legii nr. 85/2014.
Stabileste in favoarea lichidatorului judiciar un onorariu provizoriu lunar de 1500 lei, eventual TVA, plus un onorariu de succes de 1%, eventual TVA din sumele distribuite creditorilor, plafonat la suma de 7000 lei + eventual TVA in ipoteza prevazuta de art. 121 alin. 1 lit. a din Statutul privind organizarea si exercitarea profesiei de practician in insolventa.
Constata ca de la data deschiderii procedurii sunt suspendate de drept toate actiunile judiciare, extrajudiciare si de executare silita pentru realizarea creantelor asupra averii debitoarei, cu exceptia celor prevazute de lege.
Constata ca deschiderea procedurii suspenda orice termene de prescriptie a actiunilor prevazute la art.75 alin.1 din lege.
Dispune comunicarea prezentei instantelor judecatoresti in a caror jurisdictie se afla sediul debitoarei si tuturor bancilor unde debitoarea are deschise conturi, aceasta din urma obligatie fiind in sarcina lichidatorului judiciar provizoriu.
Da dispozitie tuturor bancilor la care debitoarea are disponibil in conturi sa nu dispuna de acestea fara ordinul judecatorului sindic sau al lichidatorului judiciar sub sanctiunea prevazuta de art. 86 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, obligatia de notificare revenind lichidatorului judiciar provizoriu.
Stabileste in sarcina debitoarei obligatia de a pune la dispozitia lichidatorului judiciar provizoriu toate informatiile si documentele apreciate ca necesare cu privire la activitatea si averea sa, precum si lista cuprinzand platile efectuate in ultimele 6 luni anterioare deschiderii procedurii si transferurile patrimoniale facute in cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii.
Stabileste in sarcina lichidatorului judiciar provizoriu obligatia de a depune la dosar in termen de 40 de zile de la deschiderea procedurii un raport asupra cauzelor si imprejurarilor ce au dus la aparitia starii de insolventa a debitoarei, cu mentionarea persoanelor carora le-ar fi imputabila conform art. 64 lit. a din Legea nr. 85/2014.
Dispune in sarcina lichidatorului judiciar provizoriu obligatia de a efectua notificarile prevazute de art. 99-100 din Legea nr. 85/2014.
Dispune in sarcina lichidatorului judiciar provizoriu obligatia de a efectua inventarierea bunurilor debitoarei, in termen de 60 de zile de la deschiderea procedurii, conform art. 101 din Legea nr. 85/2014.
Dispune in sarcina lichidatorului judiciar provizoriu obligatia de a depune lunar, un raport cuprinzand descrierea modului in care si-a indeplinit atributiile, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente in averea debitoarei, onorariul incasat, cu precizarea modalitatii de calcul al acestuia precum si, daca este cazul, stadiul efectuarii inventarierii, inso?it de dovada publicarii acestuia de catre lichidatorul judiciar provizoriu in BPI.
Dispune desemnarea administratorului special in vederea reprezentarii intereselor asociatilor.
Fixeaza termenul limita pentru depunerea de catre creditori a opozitiilor la hotararea de deschidere a procedurii ca fiind de 10 zile de la primirea notificarii.
Fixeaza termenul limita pentru inregistrarea cererilor de admitere a creantelor asupra averii debitoarei la data de 10 iulie 2023-data certa a postei (taxa judiciara de 200,oo lei – art.14 din O.U.G.nr.80/2013), termenul de verificare a creantelor, de intocmire si publicare in BPI a tabelului preliminar de creante la data de 20 iulie 2023, termenul pentru depunerea contestatiilor fata de tabelul de creante, cu privire la creantele si drepturile trecute, sau, dupa caz, netrecute de lichidatorul judiciar in tabelul preliminar de creante, de 7 zile de la publicarea tabelului preliminar de creante in BPI.
Dispune desfasurarea primei sedinte a adunarii creditorilor la sediul lichidatorului judiciar provizoriu, la data de 27 iulie 2023, ora 13:00, avand pe ordinea de zi cel putin urmatoarele: confirmarea lichidatorului desemnat de judecatorul sindic si a remuneratiei acestuia, alegerea comitetului creditorilor, analizarea raportului cu cauze. Lichidatorul judiciar va publica de indata in Buletinul procedurilor de insolventa (BPI) aceasta hotarare a adunarii creditorilor, cu mentiunea ca poate fi contestata de catre creditori pentru motive de nelegalitate in 5 zile de la publicare;
Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei si indeplinirea celorlalte operatiuni de lichidare.
Stabileste termen de judecata pentru examinarea stadiului procedurii si solutionarea eventualelor opozi?ii, contestatii si pentru definitivarea tabelului preliminar de creante pentru data de 14 septembrie 2023, sala 249, ora 11,00.
Executorie.
Cu drept de apel in 7 zile de la comunicare cu debitoarea si cu lichidatorul judiciar desemnat. Cererea de apel se depune la Tribunalul Specializat Cluj si se va judeca de catre Curtea de Apel Cluj.
Pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei, azi, 25.05.2023.