Data: 19.11.2026
SOLUTIE:
Data: 26.02.2026
SOLUTIE: Amana cauza
Ia act de continutul raportului de activitate depus la dosar pentru termenul de azi de lichidatorul judiciar si de masurile intreprinse de acesta.
Pentru continuarea procedurii si efectuarea demersurilor care se impun.
Incuviinteaza cererea de acordare a unui nou termen de judecata formulata de lichidatorul judiciar pentru ca acesta sa isi continue activitatea si sa efectueze demersurile care se impun fata de stadiul procedurii si situatia debitoarei conform Legii nr. 85/2014;
In temeiul dispozitiilor art. 59 al. 3 din Legea nr. 85/2014,
Acorda termen administrativ de control 19/11/2026, pentru cand practicianul in insolventa:
? va intocmi, conform art. 59 al. 1 si 2 din Legea nr. 85/2014, procedurile de prevenire a insolven?ei si de insolven?a, si va depune la dosar raport de activitate cel mai tarziu pana la data de 12/11/2026, in care va prezenta demersurile efectuate si demersurile ce urmeaza a fi efectuate in continuare, la care va atasa toate publica?iile, inclusiv dovada publicarii in B.P.I. a raportului de activitate intocmit, precum si inscrisurile emise, neindeplinirea culpabila a obligatiilor prevazute de lege sau stabilite de judecatorul sindic ducand la aplicarea sanctiunii amenzii, raport prin care va informa instanta cu privire la:
- rezultatul demersurilor efectuate in vederea valorificarii bunurilor mobile si imobile aflate in patrimoniul debitoarei, respectiv:
- bunuri mobile – masini si utilaje;
- bunuri imobile – 3 constructii, respectiv:
- teren extravilan Curti constructii in suprafata de 20.000 m.p. situat in localitatea Iecea Mare, judetul Timis, inscris in CF 400020;
- sera in suprafata de 10.094 m.p. situata in localitatea Iecea Mare, judetul Timis, inscrisa in CF 400020;
- hala depozitare si ambalare legume situata in Iecea Mare, judetul Timis, inscrisa in CF 400020;
Totodata, pune in vedere practicianului in insolventa sa se prezinte (sau sa delege un reprezentant care sa se prezinte) periodic la Serviciul Arhiva, sa verifice si sa ridice de la dosar duplicatele cererilor, daca acestea exista in duplicat, daca nu sa solicite Serviciului Arhiva copii de pe acestea, sa le analizeze si sa ia masurile ce se impun, masurile luate sa le insereze intr-un raport, separat, pe care sa-l depuna la dosar, sa-l comunice cu petentele si sa il publice in Buletinul Procedurilor de Insolventa, dovezile de comunicare, respectiv de publicare in Buletinul Procedurilor de Insolventa. urmand a le depune la dosar.
Pune in vedere practicianului in insolventa ca cererile trebuie depuse in conformitate cu art. 41 al. 4 din Legea nr. 85/2014 raportat la art. 194 C.pr.civ. separat de raport, iar neindeplinirea culpabila a obligatiilor prevazute de lege sau stabilite de judecatorul sindic ducand la aplicarea sanctiunii amenzii.
Data in Camera de Consiliu si pronuntata azi, 26 Februarie 2026, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.
Data: 05.06.2025
SOLUTIE: Amana cauza
Ia act de continutul raportului de activitate depus la dosar pentru termenul de azi de lichidatorul judiciar si de masurile intreprinse de acesta.
Pentru continuarea procedurii si efectuarea demersurilor care se impun.
Incuviinteaza cererea de acordare a unui nou termen de judecata formulata de lichidatorul judiciar pentru ca acesta sa isi continue activitatea si sa efectueze demersurile care se impun fata de stadiul procedurii si situatia debitoarei conform Legii nr. 85/2014;
In temeiul dispozitiilor art. 59 al. 3 din Legea nr. 85/2014,
Acorda termen administrativ de control 26/02/2026, pentru cand practicianul in insolventa:
? va intocmi, conform art. 59 al. 1 si 2 din Legea nr. 85/2014, procedurile de prevenire a insolven?ei si de insolven?a, si va depune la dosar raport de activitate cel mai tarziu pana la data de 19/02/2026, in care va prezenta demersurile efectuate si demersurile ce urmeaza a fi efectuate in continuare, la care va atasa toate publica?iile, inclusiv dovada publicarii in B.P.I. a raportului de activitate intocmit, precum si inscrisurile emise, neindeplinirea culpabila a obligatiilor prevazute de lege sau stabilite de judecatorul sindic ducand la aplicarea sanctiunii amenzii, raport prin care va informa instanta cu privire la:
- rezultatul demersurilor efectuate in vederea valorificarii bunurilor mobile si imobile aflate in patrimoniul debitoarei, respectiv:
- bunuri mobile – masini si utilaje;
- bunuri imobile – 3 constructii, respectiv:
- teren extravilan Curti constructii in suprafata de 20.000 m.p. situat in localitatea Iecea Mare, judetul Timis, inscris in CF 400020;
- sera in suprafata de 10.094 m.p. situata in localitatea Iecea Mare, judetul Timis, inscrisa in CF 400020;
- hala depozitare si ambalare legume situata in Iecea Mare, judetul Timis, inscrisa in CF 400020;
Totodata, pune in vedere practicianului in insolventa sa se prezinte (sau sa delege un reprezentant care sa se prezinte) periodic la Serviciul Arhiva, sa verifice si sa ridice de la dosar duplicatele cererilor, daca acestea exista in duplicat, daca nu sa solicite Serviciului Arhiva copii de pe acestea, sa le analizeze si sa ia masurile ce se impun, masurile luate sa le insereze intr-un raport, separat, pe care sa-l depuna la dosar, sa-l comunice cu petentele si sa il publice in B.P.I., dovezile de comunicare, respectiv de publicare in B.P.I. urmand a le depune la dosar.
Pune in vedere practicianului in insolventa ca cererile trebuie depuse in conformitate cu art. 41 al. 4 din Legea nr. 85/2014 raportat la art. 194 C.pr.civ. separat de raport, iar neindeplinirea culpabila a obligatiilor prevazute de lege sau stabilite de judecatorul sindic ducand la aplicarea sanctiunii amenzii.
Data in Camera de Consiliu si pronuntata azi, 05 Iunie 2025, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.
Data: 28.11.2024
SOLUTIE: Amana cauza
Ia act de raportul de activitate depus de lichidatorul judiciar pentru termenul de azi.
Pentru continuarea procedurii si efectuarea demersurilor care se impun.
Incuviinteaza cererea de acordare a unui nou termen de judecata formulata de lichidatorul judiciar pentru ca acesta sa isi continue activitatea si sa efectueze demersurile care se impun fata de stadiul procedurii si situatia debitoarei conform Legii nr. 85/2014;
In temeiul dispozitiilor art. 59 al. 3 din Legea nr. 85/2014,
Acorda termen administrativ de control 05/06/2025, pentru cand practicianul in insolventa:
? va intocmi, conform art. 59 al. 1 si 2 din Legea nr. 85/2014, procedurile de prevenire a insolven?ei si de insolven?a, si va depune la dosar raport de activitate cel mai tarziu pana la data de 29/05/2025, in care va prezenta demersurile efectuate si demersurile ce urmeaza a fi efectuate in continuare, la care va atasa toate publica?iile, inclusiv dovada publicarii in B.P.I. a raportului de activitate intocmit, precum si inscrisurile emise, neindeplinirea culpabila a obligatiilor prevazute de lege sau stabilite de judecatorul sindic ducand la aplicarea sanctiunii amenzii, raport prin care va informa instanta cu privire la:
- solutia definitiva ce se vor pronunta in dosarul in care debitoarea este parte, respectiv:
- dosar nr. 7741/1/2023, avand ca obiect actiune in anulare act administrativ procesul – verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creantelor bugetare nr. 10463/09.08.2021, Decizia de solutionare a contestatiei nr. 13033 A.F.I.R. / contract finantare, formulata de reclamanta – debitoare – prin administrator judiciar in contradictoriu cu parata AGENTIA PENTRU FINANTAREA INVESTITIILOR RURALE, solutionat de Curtea de Apel Timisoara prin Hotararea nr. 749/2024/25.10.2024, prin respingerea cererii, sentinta data cu recurs in 15 zile de la comunicare;
- rezultatul demersurilor efectuate in vederea valorificarii bunurilor mobile si imobile aflate in patrimoniul debitoarei, respectiv:
- bunuri mobile – masini si utilaje;
- bunuri imobile – 3 constructii.
Ia act ca Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia de Contencios Administrativ si Fiscal prin Decizia nr. 2466/25.04.2024, a solutionat dosarul nr. 774/1/2023, avand ca obiect anulare act administrativ, fiind admis recursul declarat de parata debitoare S.C. PEDROALEXIA AGROMEC S.R.L. – prin lichidator judiciar AVF INSOLVENCY I.P.U.R.L. impotriva sentintei civile nr. 22/26.01.2023, a Curtii de Apel Timisoara – Sectia de Contencios administrativ si fiscal, pronuntata in dosarul nr. 1682/30/2022, casata sentinta si trimisa cauza spre rejudecare la aceeasi instanta.
Totodata, pune in vedere practicianului in insolventa sa se prezinte (sau sa delege un reprezentant care sa se prezinte) periodic la Serviciul Arhiva, sa verifice si sa ridice de la dosar duplicatele cererilor, daca acestea exista in duplicat, daca nu sa solicite Serviciului Arhiva copii de pe acestea, sa le analizeze si sa ia masurile ce se impun, masurile luate sa le insereze intr-un raport, separat, pe care sa-l depuna la dosar, sa-l comunice cu petentele si sa il publice in B.P.I., dovezile de comunicare, respectiv de publicare in B.P.I. urmand a le depune la dosar.
Pune in vedere practicianului in insolventa ca cererile trebuie depuse in conformitate cu art. 41 al. 4 din Legea nr. 85/2014 raportat la art. 194 C.pr.civ. separat de raport, iar neindeplinirea culpabila a obligatiilor prevazute de lege sau stabilite de judecatorul sindic ducand la aplicarea sanctiunii amenzii.
Data in Camera de Consiliu si pronuntata azi, 28 Noiembrie 2024, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.
Data: 04.04.2024
SOLUTIE: Amana cauza
Ia act de raportul de activitate depus de lichidatorul judiciar pentru termenul de azi.
Pentru continuarea procedurii si efectuarea demersurilor care se impun.
Incuviinteaza cererea de acordare a unui nou termen de judecata formulata de lichidatorul judiciar pentru ca acesta sa isi continue activitatea si sa efectueze demersurile care se impun fata de stadiul procedurii si situatia debitoarei conform Legii nr. 85/2014;
In temeiul dispozitiilor art. 59 al. 3 din Legea nr. 85/2014,
Acorda termen administrativ de control 28/11/2024, pentru cand practicianul in insolventa:
? va intocmi, conform art. 59 al. 1 si 2 din Legea nr. 85/2014, procedurile de prevenire a insolven?ei si de insolven?a, si va depune la dosar raport de activitate cel mai tarziu pana la data de 21/11/2024, in care va prezenta demersurile efectuate si demersurile ce urmeaza a fi efectuate in continuare, la care va atasa toate publica?iile, inclusiv dovada publicarii in B.P.I. a raportului de activitate intocmit, precum si inscrisurile emise, neindeplinirea culpabila a obligatiilor prevazute de lege sau stabilite de judecatorul sindic ducand la aplicarea sanctiunii amenzii, raport prin care va informa instanta cu privire la:
- solutiile definitive ce se vor pronunta in dosarele in care debitoarea este parte, respectiv:
- dosar nr. 7741/1/2023, aflat pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, dosar constituit ca urmare a recursului formulat de debitoare impotriva sentintei civile nr. 22/26.01.2023, pronuntata in dosarul nr. 1682/30/2022, avand ca obiect actiune in anulare act administrativ procesul – verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creantelor bugetare nr. 10463/09.08.2021, Decizia de solutionare a contestatiei nr. 13033 A.F.I.R. / contract finantare, formulata de reclamanta – debitoare – prin administrator judiciar in contradictoriu cu parata AGENTIA PENTRU FINANTAREA INVESTITIILOR RURALE – termen 25.04.2024;
- rezultatul demersurilor efectuate in vederea valorificarii bunurilor mobile si imobile aflate in patrimoniul debitoarei, respectiv:
- bunuri mobile – masini si utilaje;
- bunuri imobile – 3 constructii.
Ia act ca au fost solutionate dosarele in care debitoarea a fost parte, respectiv:
- dosar nr. 3106/30/2019, avand ca obiect pretentii prin care se tinde la recuperarea unor sume de bani – Respins recursul ca inadmisibil;
- dosar nr. 22972/325/2023, avand ca obiect sechestru asigurator, aflat pe rolul Tribunalului Timis – Respins apelul;
- dosar asociat nr. 2833/30/2021/a1, avand ca obiect actiune in anulare – Admisa exceptia presciptiei dreptului material la actiune. Respinsa cererea;
- dosar asociat nr. 2833/30/2021/a2, avand ca obiect antrenare raspundere – Respinsa cererea.
Totodata, pune in vedere practicianului in insolventa sa se prezinte (sau sa delege un reprezentant care sa se prezinte) periodic la Serviciul Arhiva, sa verifice si sa ridice de la dosar duplicatele cererilor, daca acestea exista in duplicat, daca nu sa solicite Serviciului Arhiva copii de pe acestea, sa le analizeze si sa ia masurile ce se impun, masurile luate sa le insereze intr-un raport, separat, pe care sa-l depuna la dosar, sa-l comunice cu petentele si sa il publice in B.P.I., dovezile de comunicare, respectiv de publicare in B.P.I. urmand a le depune la dosar.
Pune in vedere practicianului in insolventa ca cererile trebuie depuse in conformitate cu art. 41 al. 4 din Legea nr. 85/2014 raportat la art. 194 C.pr.civ. separat de raport, iar neindeplinirea culpabila a obligatiilor prevazute de lege sau stabilite de judecatorul sindic ducand la aplicarea sanctiunii amenzii.
Data in Camera de Consiliu si pronuntata azi, 04 Aprilie 2024, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.
Data: 19.10.2023
SOLUTIE: Amana cauza
Ia act de raportul de activitate depus de lichidatorul judiciar pentru termenul de azi.
Incuviinteaza cererea de acordare a unui nou termen de judecata formulata de lichidatorul judiciar pentru ca acesta sa isi continue activitatea si sa efectueze demersurile care se impun fata de stadiul procedurii si situatia debitoarei conform Legii nr. 85/2014;
In temeiul dispozitiilor art. 59 al. 3 din Legea nr. 85/2014,
Acorda termen administrativ de control 04/04/2024, pentru cand practicianul in insolventa:
? va intocmi, conform art. 59 al. 1 si 2 din Legea nr. 85/2014, procedurile de prevenire a insolven?ei si de insolven?a, si va depune la dosar raport de activitate cel mai tarziu pana la data de 28/03/2024, in care va prezenta demersurile efectuate si demersurile ce urmeaza a fi efectuate in continuare, la care va atasa toate publica?iile, inclusiv dovada publicarii in B.P.I. a raportului de activitate intocmit, precum si inscrisurile emise, neindeplinirea culpabila a obligatiilor prevazute de lege sau stabilite de judecatorul sindic ducand la aplicarea sanctiunii amenzii, raport prin care va informa instanta cu privire la:
- solutiile definitive ce se vor pronunta in dosarele in care debitoarea este parte, respectiv:
- dosar nr. 3106/30/2019, avand ca obiect pretentii prin care se tinde la recuperarea unor sume de bani;
- dosar nr. 7741/1/2023, aflat pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, dosar constituit ca urmare a recursului formulat de debitoare impotriva sentintei civile nr. 22/26.01.2023, pronuntata in dosarul nr. 1682/30/2022, avand ca obiect actiune in anulare act administrativ procesul – verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creantelor bugetare nr. 10463/09.08.2021, Decizia de solutionare a contestatiei nr. 13033 A.F.I.R. / contract finantare, formulata de reclamanta – debitoare – prin administrator judiciar in contradictoriu cu parata AGENTIA PENTRU FINANTAREA INVESTITIILOR RURALE – termen 25.04.2024;
- dosar nr. 22972/325/2023, avand ca obiect sechestru asigurator, aflat pe rolul Tribunalului Timis – termen 23.10.2023;
- dosar asociat nr. 2833/30/2021/a1, avand ca obiect actiune in anulare – termen 19.10.2023;
- dosar asociat nr. 2833/30/2021/a2, avand ca obiect antrenare raspundere – termen 19.10.2023;
- rezultatul demersurilor efectuate in vederea valorificarii bunurilor mobile si imobile aflate in patrimoniul debitoarei, respectiv:
- bunuri mobile – masini si utilaje;
- bunuri imobile – 3 constructii.
Totodata, pune in vedere practicianului in insolventa sa se prezinte (sau sa delege un reprezentant care sa se prezinte) periodic la Serviciul Arhiva, sa verifice si sa ridice de la dosar duplicatele cererilor, daca acestea exista in duplicat, daca nu sa solicite Serviciului Arhiva copii de pe acestea, sa le analizeze si sa ia masurile ce se impun, masurile luate sa le insereze intr-un raport, separat, pe care sa-l depuna la dosar, sa-l comunice cu petentele si sa il publice in B.P.I., dovezile de comunicare, respectiv de publicare in B.P.I. urmand a le depune la dosar.
Pune in vedere practicianului in insolventa ca cererile trebuie depuse in conformitate cu art. 41 al. 4 din Legea nr. 85/2014 raportat la art. 194 C.pr.civ. separat de raport, iar neindeplinirea culpabila a obligatiilor prevazute de lege sau stabilite de judecatorul sindic ducand la aplicarea sanctiunii amenzii.
Data in Camera de Consiliu si pronuntata azi, 19 Octombrie 2023, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.
Data: 18.05.2023
SOLUTIE: Amana cauza
Ia act de hotararea creditorilor, astfel cum a fost aceasta consemnata in procesul – verbal al sedintei Adunarii Creditorilor din data de 28.02.2023 si, in consecinta:
In temeiul art. 45 alin. 1 lit. e) din Legea 85/2014,
Confirma practicianul in insolventa AVF INSOLVENCY I.P.U.R.L., in calitate de lichidator judiciar definitiv al debitoarei, precum si onorariul aprobat de creditori.
Prezenta Rezolutie va fi comunicata Oficiului Registrului Comertului Timis, in vederea efectuarii acestei mentiuni.
Ia act de raportul de activitate intocmit si depus la dosar de administratorul judiciar.
In temeiul dispozitiilor art. 59 al. 3 din Legea nr. 85/2014,
Acorda termen administrativ de control 19/10/2023, pentru cand practicianul in insolventa:
- va intocmi, conform art. 59 al. 1 si 2 din Legea nr. 85/2014, procedurile de prevenire a insolven?ei si de insolven?a, si va depune la dosar raport de activitate cel mai tarziu pana la data de 12/10/2023, in care va prezenta demersurile efectuate si demersurile ce urmeaza a fi efectuate in continuare, la care va atasa toate publica?iile, inclusiv dovada publicarii in B.P.I. a raportului de activitate intocmit, precum si inscrisurile emise, neindeplinirea culpabila a obligatiilor prevazute de lege sau stabilite de judecatorul sindic ducand la aplicarea sanctiunii amenzii, raport prin care va informa instanta cu privire la:
- solutia definitiva ce se va pronunta in dosarele in care debitoarea este parte, respectiv:
- dosar nr. 3106/30/2019, aflat pe rolul Curtii de Apel Timisoara, avand ca obiect pretentii si in care debitoarea are calitatea de apelanta – reclamanta si prin care se tinde la recuperarea unor sume de bani – termen 15.06.2022;
- dosar nr. 7741/1/2023, aflat pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, dosar constituit ca urmare a recursului formulat de debitoare impotriva sentintei civile nr. 22/26.01.2023, pronuntata in dosarul nr. 1682/30/2022, avand ca obiect actiune in anulare act administrativ procesul – verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creantelor bugetare nr. 10463/09.08.2021, Decizia de solutionare a contestatiei nr. 13033 A.F.I.R. / contract finantare, formulata de reclamanta – debitoare – prin administrator judiciar in contradictoriu cu parata AGENTIA PENTRU FINANTAREA INVESTITIILOR RURALE, aflat in procedura de regularizare;
- rezultatul demersurilor efectuate in vederea evaluarii bunurilor mobile si imobile aflate in patrimoniul debitoarei, respectiv:
- bunuri mobile – 17 buc. masini si utilaje;
- bunuri imobile – 3 constructii.
Totodata, pune in vedere practicianului in insolventa sa se prezinte (sau sa delege un reprezentant care sa se prezinte) periodic la Serviciul Arhiva, sa verifice si sa ridice de la dosar duplicatele cererilor, daca acestea exista in duplicat, daca nu sa solicite Serviciului Arhiva copii de pe acestea, sa le analizeze si sa ia masurile ce se impun, masurile luate sa le insereze intr-un raport, separat, pe care sa-l depuna la dosar, sa-l comunice cu petentele si sa il publice in B.P.I., dovezile de comunicare, respectiv de publicare in B.P.I. urmand a le depune la dosar.
Pune in vedere practicianului in insolventa ca cererile trebuie depuse in conformitate cu art. 41 al. 4 din Legea nr. 85/2014 raportat la art. 194 C.pr.civ. separat de raport, iar neindeplinirea culpabila a obligatiilor prevazute de lege sau stabilite de judecatorul sindic ducand la aplicarea sanctiunii amenzii.
Data in Camera de Consiliu si pronuntata azi, 18 Mai 2023, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.
Data: 12.01.2023
SOLUTIE: Legea 85/2006 privind insolventa
HOT./12.01.2023
Aproba raportul administratorului judiciar AVF INSOLVENCY I.P.U.R.L., cu sediul in Timi?oara, Bd. Revolutiei de la 1989 nr. 5, et. 2, ap. 14, judetul Timi?, membru al U.N.P.I.R. cu nr. 2A0656, inscris sub nr. RFO II – 0656/2013, avand C.U.I. 31246561, desemnat pentru administrarea procedurii privind debitoarea S.C. PEDROALEXIA AGROMEC S.R.L., cu sediul in sat Iecea Mare nr. FN, comuna Iecea Mare, judetul Timis, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului Timis sub nr. J35/3795/2008, avand C.U.I. 24652206 si, in consecinta;
In baza art. 145 al. 1 lit. B si D din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, dispune intrarea debitoarei S.C. PEDROALEXIA AGROMEC S.R.L., in faliment, in procedura generala.
In baza disp. art. 145 alin 2 lit. a din lege, dispune dizolvarea societatii si ridica dreptul de administrare al debitoarei.
Desemneaza in calitate de lichidator judiciar provizoriu administratorul judiciar desemnat initial, respectiv practicianul in insolventa AVF INSOLVENCY I.P.U.R.L., cu sediul in Timi?oara, Bd. Revolutiei de la 1989 nr. 5, et. 2, ap. 14, judetul Timi?, membru al U.N.P.I.R. cu nr. 2A0656, inscris sub nr. RFO II – 0656/2013, avand C.U.I. 31246561.
Fixeaza pentru lichidator atributiile prevazute de art. 64 din Legea insolventei.
In temeiul art. 147 alin.1 din Legea privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa,
Pune in vedere lichidatorului sa procedeze la notificarea trecerii debitoarei in faliment si fixeaza, in temeiul art. 146 alin. 2 din Legea insolventei, urmatoarele termene:
Termenul – limita pentru inregistrarea cererilor de admitere a creantelor prevazute la art. 146 al. 3 Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, in vederea intocmirii tabelului suplimentar la data de 27.02.2023.
Termenul de verificare a creantelor prevazute la art. 146 al. 3 din lege, de intocmire si publicare a tabelului suplimentar al acestora la data de 28.03.2023.
Termenul de depunere la tribunal a contestatiilor care va fi de 7 zile de la publicarea in Buletinul Procedurilor de Insolven?a a tabelului suplimentar.
Termen de intocmire a tabelului definitiv consolidat al creantelor la data de 27.04.2023.
In temeiul art. 151 din Legea privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa,
Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului si indeplinirea celorlalte operatiuni de lichidare.
Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment, debitoarei, creditorilor si Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Timi?, pentru efectuarea mentiunii, precum si publicarea in Buletinul Procedurilor de Insolven?a.
In temeiul disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014,
Acorda termen administrativ de control la data de 18.05.2023, pentru cand lichidatorul judiciar va intocmi, conform art. 59 al. 1 si 2 din Legea nr. 85/2014, procedurile de prevenire a insolven?ei si de insolven?a, si va depune la dosar raport de activitate cu cel putin 7 zile inainte de termenul acordat, la care va atasa toate publicatiile si inscrisurile emise, raport prin care va informa instanta cu privire la demersurile efectuate in procedura, precum si demersurile ce urmeaza a le efectua.
Totodata, pune in vedere lichidatorului judiciar sa se prezinte (sau sa delege un reprezentant care sa se prezinte) periodic la Serviciul Arhiva, sa verifice si sa ridice de la dosar duplicatele cererilor, daca acestea exista in duplicat, daca nu sa solicite Serviciul Arhiva copii de pe acestea, sa le analizeze si sa ia masurile ce se impun, masurile luate sa le insereze intr-un raport, separat, pe care sa-l depuna la dosar, sa-l comunice cu petentii si sa il publice in Buletinul Procedurilor de Insolventa, dovezile de comunicare, respectiv de publicare urmand a le depune la dosar.
Pune in vedere lichidatorului judiciar ca neindeplinirea culpabila a obliga?iilor prevazute de lege sau stabilite de judecatorul – sindic poate duce la aplicarea unei amenzi.
Executorie.
Cu drept de apel in termen de 7 zile de la publicarea hotararii in Buletinul Procedurilor de Insolventa, apel ce va fi depus la Tribunalul Timi?.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 12 Ianuarie 2023.
Data: 10.11.2022
SOLUTIE: Amana cauza
Pentru continuarea procedurii si efectuarea demersurilor care se impun.
Se vor cita partile prin B.P.I., cu mentiunea ca pentru termenul acordat se va pune in discutie cererea de intrare in faliment a debitoarei Pentru continuarea procedurii si efectuarea demersurilor care se impun.
Data: 07.07.2022
SOLUTIE: Amana cauza
Pentru continuarea procedurii si efectuarea demersurilor care se impun.
In temeiul disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014,
Acorda termen administrativ de control, pentru cand administratorul / lichidatorul judiciar va depune la dosar raport de activitate cu cel putin 7 zile inainte de termenul acordat, la care va atasa toate publicatiile si inscrisurile emise.
Totodata, pune in vedere administratorului / lichidatorului judiciar sa se prezinte (sau sa delege un reprezentant care sa se prezinte) periodic la Serviciul Arhiva, sa verifice si sa ridice de la dosar duplicatele cererilor, daca acestea exista in duplicat, daca nu sa solicite copii de pe acestea la Serviciul Arhiva, sa le analizeze si sa ia masurile ce se impun, masurile luate sa le insereze intr-un raport pe care sa-l depuna la dosar ?i sa-l publice in B.I.P., dovezile de publicare in B.P.I. urmand a le depune la dosar.
Data: 09.06.2022
SOLUTIE: Amana cauza
Pentru continuarea procedurii si efectuarea demersurilor care se impun.
In temeiul disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014,
Acorda termen administrativ de control, pentru cand administratorul / lichidatorul judiciar va depune la dosar raport de activitate cu cel putin 7 zile inainte de termenul acordat, la care va atasa toate publica?iile, inclusiv dovada publicarii in B.P.I. a raportului de activitate intocmit, precum si inscrisurile emise.
Totodata, pune in vedere administratorului / lichidatorului judiciar sa se prezinte (sau sa delege un reprezentant care sa se prezinte) periodic la Serviciul Arhiva, sa verifice si sa ridice de la dosar duplicatele cererilor, daca acestea exista in duplicat, daca nu sa solicite Serviciul Arhiva copii de pe acestea, sa le analizeze si sa ia masurile ce se impun, masurile luate sa le insereze intr-un raport pe care sa-l depuna la dosar si sa il publice in B.P.I., dovezile de publicare urmand a le depune la dosar.
Data: 24.02.2022
SOLUTIE: Amana cauza
Pentru continuarea procedurii si efectuarea demersurilor care se impun.
In temeiul disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014,
Acorda termen administrativ de control, pentru cand administratorul / lichidatorul judiciar va depune la dosar raport de activitate cu cel putin 7 zile inainte de termenul acordat, la care va atasa toate publica?iile, inclusiv dovada publicarii in B.P.I. a raportului de activitate intocmit, precum si inscrisurile emise.
Totodata, pune in vedere administratorului / lichidatorului judiciar sa se prezinte (sau sa delege un reprezentant care sa se prezinte) periodic la Serviciul Arhiva, sa verifice si sa ridice de la dosar duplicatele cererilor, daca acestea exista in duplicat, daca nu sa solicite Serviciului Arhiva copii de pe acestea, sa le analizeze si sa ia masurile ce se impun, masurile luate sa le insereze intr-un raport pe care sa-l depuna la dosar si sa il publice in B.P.I., dovezile de publicare urmand a le depune la dosar.
Data: 23.11.2021
SOLUTIE: Admis
Admite cererea formulata de AVF INSOLVENCY I.P.U.R.L. – in calitate de administrator judiciar provizoriu al debitoarei S.C. PEDROALEXIA AGROMEC S.R.L., cu sediul in sat Iecea Mare, nr. FN, comuna Iecea Mare, judetul Timis, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului Timis sub nr. J35/3795/2008, avand C.U.I. 24652206 si in consecinta:
Stabileste noi termene prevazute de art. 100 din Legea nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, astfel:
- termenul limita pentru intocmirea raportului prevazut de art. 92 din Legea nr. 85/2014 la data de 13.12.2021.
- termenul limita pentru depunerea de catre creditori a declaratiilor de creanta la data de 07.01.2022.
- termenul limita pentru verificarea creantelor, intocmirea, afisarea si comunicarea tabelului preliminar al creantelor la data de 27.01.2022.
- debitoarea, creditorii si orice alta parte interesata vor putea sa formuleze contestatii la tabelul preliminar al creantelor, ce vor fi depuse la tribunal in termen de 7 zile de la publicarea in Buletinul Procedurilor de Insolventa a acestui tabel.
- termen pentru afisarea tabelului definitiv al creantelor la 16.02.2022.
- termenul limita pentru intocmirea raportului privind cauzele insolventei la data de 03.01.2022.
- fixeaza data sedintei adunarii creditorilor la 01.02.2022, ora 12:00 la sediul administratorului judiciar si convoaca creditorii debitoarei.
Data: 21.10.2021
SOLUTIE: Deschidere procedura generala
HOT. /21.10.2021
Admite cererea formulata de reclamanta – creditoare CEC BANKS.A., cu sediul in Bucuresti, Calea Victoriei nr. 13, sector 3, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J40/155/1997, avand C.I.F. RO 361897 impotriva debitoarei S.C. PEDROALEXIA AGROMEC S.R.L., cu sediul in sat Iecea Mare, nr. FN, comuna Iecea Mare, judetul Timis, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului Timis sub nr. J35/3795/2008, avand C.U.I. 24652206.
In temeiul art. 72 alin. 1 din Legea nr. 85/2014,
Dispune deschiderea procedurii generale de insolventa impotriva debitoarei S.C. PEDROALEXIA AGROMEC S.R.L., cu sediul in sat Iecea Mare, nr. FN, comuna Iecea Mare, judetul Timis, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului Timis sub nr. J35/3795/2008, avand C.U.I. 24652206.
In temeiul art. 45 al .1 lit. d) si art. 73 din Legea privind procedura de insolventa, vazand si prevederile O.U.G. nr. 86/2006, desemneaza administrator judiciar provizoriu practicianul in insolventa AVF INSOLVENCY I.P.U.R.L., cu sediul in Timi?oara, Bd. Revolutiei de la 1989 nr. 5, et. 2, ap. 14, judetul Timi?, membru al U.N.P.I.R. cu nr. 2A0656, inscris sub nr. RFO II – 0656/2013, avand C.U.I. 31246561, care va indeplini atributiile prevazute de art. 58 din lege, stabilind pentru acesta un onorariu de 5.000 lei + T.V.A., a carui plata se va face din fondurile speciale aflate in administrarea U.N.P.I.R. Timis, in temeiul art. 39 al. 4 din Legea insolventei si se va trimite adresa catre U.N.P.I.R. Timis in acest sens.
In temeiul art. 99 si art. 100 din Legea privind procedura de insolventa, dispune notificarea de catre administratorul judiciar a deschiderii procedurii debitoarei S.C. PEDROALEXIA AGROMEC S.R.L., creditorilor si Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Timis, prin Buletinul Procedurilor de Insolventa, in vederea efectuarii mentiunii, precum si tuturor bancilor unde debitoarea are deschise conturi.
Fixeaza termenul limita pentru intocmirea raportului prevazut de art. 92 din Legea nr. 85/2014 la data de 10.11.2021.
Fixeaza termenul limita pentru depunerea de catre creditori a declaratiilor de creanta la data de 06.12.2021.
Fixeaza termenul limita pentru verificarea creantelor, intocmirea, afisarea si comunicarea tabelului preliminar al creantelor la data de 28.12.2021.
Pune in vedere administratorului judiciar sa trimita spre publicare la Buletinul Procedurilor de Insolventa tabelul preliminar al creantelor si sa depuna la dosar dovada publicarii lui.
Debitoarea, creditorii si orice alta parte interesata vor putea sa formuleze contestatii la tabelul preliminar al creantelor, ce vor fi depuse la tribunal in termen de 7 zile de la publicarea in Buletinul Procedurilor de Insolventa a acestui tabel.
Fixeaza termen pentru afisarea tabelului definitiv al creantelor la 14.01.2022.
Fixeaza termenul limita pentru intocmirea raportului privind cauzele insolventei la data de 02.12.2021.
Fixeaza data sedintei adunarii creditorilor la 30.12.2021, ora 12,00 la sediul administratorului judiciar si convoaca creditorii debitoarei.
Fixeaza primul termen dupa deschiderea procedurii la 24.02.2021, sala 174, complet C1NS/MA, ora afi?ata pe portal, pentru cand vor fi citate partile.
Dispune trimiterea notificarilor catre toti creditorii debitoarei, de catre administratorul judiciar potrivit art. 99 din Legea nr. 85/2014.
In temeiul art. 39 din Legea privind procedura de insolventa, dispune deschiderea de catre debitoare a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, in termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, in caz de neindeplinire a atributiei, contul va fi deschis de catre administratorul judiciar.
Eventualele disponibilitati banesti vor fi pastrate intr-un cont special de depozit bancar.
Cu drept de apel in termen de 7 zile de la publicarea hotararii in B.P.I., apel ce va fi depus la Tribunalul Timi?.
Pronuntata in sedinta publica din data de 21 Octombrie 2021.