Data: 20.09.2024
SOLUTIE: Admite in parte cererea
Admite in parte cererea privind emiterea ordinului de protectie, astfel cum a fost precizata, formulata de petenta Monea Ileana-Anca in contradictoriu cu intimatul Kavak Metin, cetatean turc.
Emite prezentul ordin de protectie prin care dispune:
-obligarea intimatului sa pastreze o distanta minima determinata de 100 metri fata de petenta, cu exceptia situatiilor in care se impune, potrivit legii, prezenta concomitenta a acestora in fata unor instante de judecata, a unor organe de urmarire penala sau a altor institutii si autoritati publice.
-interzicerea oricarui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenta sau in orice alt mod, al intimatului cu petenta.
Prezentul ordin de protectie se emite pentru o perioada de 9 luni de la data pronuntarii hotararii.
Executoriu, fara somatie sau fara trecerea vreunui termen.
Respinge restul solicitarilor.
Dispune avansarea din fondurile Ministerului Justitiei catre Baroul Brasov a onorariului av. Olaru Ioan, desemnat pentru petenta, in cuantum de 287,5 lei, precum si a onorariului av. Szakacs Camelia, desemnat pentru intimat, in cuantum de 575 lei.
Cheltuielile judiciare avansate de stat cu titlu de onorariu cuvenit avocatului din oficiu vor ramane in sarcina statului.
Obliga intimatul sa achite petentei suma de 1500 lei, reprezentand cheltuieli de judecata.
In baza art. 46 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, o copie a dispozitivului hotararii se comunica, in maximum 5 ore de la momentul pronuntarii hotararii, structurilor Politiei Romane in a caror raza teritoriala se afla locuinta victimei si a agresorului, precum si Directiei pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date.
In temeiul art. 38 alin. 6 din Legea nr. 217/2003, atrage atentia agresorului cu privire la faptul ca, incalcarea masurilor dispuse prin ordinul de protectie constituie infractiune, conform art. 47 alin. 1 din Legea nr. 217/2003.
In temeiul art. 44 alin. 3 si art. 46 alin. 8 din Legea 217/2013, atrage atentia asupra faptului ca, respectarea ordinului de protectie este obligatorie si pentru persoanele protejate si cu privire la faptul ca, in cazul in care persoana protejata prin ordinul de protectie incalca dispozitiile acestuia, ea va fi obligata la acoperirea cheltuielilor generate de emiterea si punerea in executare a ordinului.
Cu drept de apel in 3 zile de la pronuntare. Cererea de apel se depune la Judecatoria Brasov.
Pronuntata azi, 20.09.2024, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.
Data: 19.09.2024
SOLUTIE: Amana pronuntarea
Amana pronuntarea in cauza la data de 20.09.2024.
Pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei, azi, 19.09.2024.