Data: 08.02.2024
SOLUTIE: Consfinteste tranzactia partilor
Admite apelul formulat de reclamantul apelant Berinde Florin-Catalin-Nicolae in contradictoriu cu paratul intimat Berinde Luca prin reprezentant legal Berinde Cristina.
Schimba in tot hotararea atacata in sensul ca:
Ia act de tranzactia incheiata intre parti la data de 23.10.2023 si o consfinteste ca facand parte din prezenta hotarare cu urmatorul continut:
˝ CONTRACT DE TRANZACTIE
Subsemnatul, BERINDE FLORIN-CALIN-NICOLAIE, in calitate de debitor al obligatiei de intretinere
si
Subsemnatul, BERINDE LUCA, asistat de parinti, (1) BERINDE FLORIN-CALIN-NICOLAIE, si (2) BERINDE LARISA-CRISTINA, in calitate de creditor al obligatiei de intretinere
Impreuna denumiti in continuare „Partile”, avand in vedere:
i. intentia comuna a partilor de solutionare amiabila a diferendului judiciar existent intre acestea in dosarul 20737/325/2022 si de promovare a unei relatii familiale pasnice si constructive pe termen lung, in acord cu prevederile art. 2267 si urm. C.civ. si art. 438 si urm. C.proc.civ.;
ii. faptul ca este dorinta partilor ca locuinta d-lui Berinde Luca sa ramana, pana la varsta majoratului, la locuinta mamei sale potrivit hotararii sentintei civile nr. 13320/2010 pronuntata de catre Judecatoria Timisoara in dosarul nr. 11655/325/2010
iii. faptul ca dl. Berinde Luca locuieste in fapt, cel putin jumatate din timp, la locuinta tatalui sau, dl. Berinde Florin-Calin-Nicolaie;
iv. faptul ca dl. Berinde Florin-Calin-Nicolaie asigura in natura intretinerea creditorului obligatiei de intretinere, fiul sau, prin cel putin urmatoarele: acoperirea cheltuielilor de hrana, acoperirea cheltuielilor cu invatatura (meditatii, carti si rechizite scolare), cheltuieli cu imbracamintea si incaltamintea, cheltuieli medicale, cheltuieli cu activitatile extrascolare, tabere si vacante, cheltuieli cu activitatile sportive (ski, box), cheltuieli de transport, bani de buzunar si alte cheltuieli ocazionale, costuri suportate atat in perioada in care creditorul locuieste in fapt la debitorul obligatiei de intretinere, cat si in perioada in care acesta locuieste la mama sa, d-na Berinde Larisa-Cristina;
v. faptul ca, prin locuirea partiala de catre dl. Berinde Luca la locuinta mamei sale se genereaza costuri locative (pe numar de persoane si/sau alte modalitati de alocare potrivit Legii nr. 196/2018), cheltuieli aditionale pentru d-na Berinde Larisa-Cristina, in raport cu care partile sunt de acord sa existe o contributie in bani sub forma unei pensii de intretinere din care creditorul sa acopere nevoile sale in raport cu costurile locuirii partiale la adresa mamei sale
convenim urmatoarele ca in ceea ce priveste dosarul nr. 20737/325/2022 aflat pe rolul Tribunalului Timis – Sectia I Civila, Partile sa solicitam admiterea apelului si schimbarea Sentintei civile nr. 234/23.02.2023, pronuntata de catre Judecatoria Timisoara prin pronuntarea unei hotarari de expedient prin care sa se consfinteasca prezentul acord al partilor:
Art. 1. Dl. Berinde Florin-Calin-Nicolaie, va asigura pentru fiul sau, dl. Berinde Luca, intretinere in natura sub urmatoarele forme pana la implinirea varstei de 18 ani:
a. Locuinta sub forma unei camere proprii rezervate permanent pentru minor la locuinta tatalui din sat Dumbravita, adresa la care poate locui in mod nelimitat;
b. Acoperirea integrala a nevoilor alimentare ale creditorului prin asigurarea hranei zilnice pe intreaga perioada in care minorul alege sa locuiasca la tatal sau;
c. Acoperirea integrala a nevoilor creditorului de natura imbracamintei si incaltamintei;
d. Acoperirea integrala a nevoilor creditorului in legatura cu invatatura, educarea si pregatirea profesionala acestuia (taxe de scolarizare, rechizite, carti, meditatii si cursuri extracurriculare etc.);
e. Acoperirea integrala a nevoilor medicale ale creditorului (consultatii, tratamente medicale, etc.);
f. Acoperirea integrala a costurilor cu toate activitatile sportive si extrascolare ale creditorului (inclusiv tabere si vacante);
g. Acoperirea integrala a costurilor cu cheltuielile de transport ale creditorului;
h. Bani de buzunar in cuantum de minim 125 lei / saptamana, suma care se achita prin virament bancar in contul D-lui Berinde Luca deschis pe numele Berinde Luca la Banca Transilvania SA.
Art. 2. Dl. Berinde Florin-Calin-Nicolaie va plati cu titlu de pensie de intretinere in favoarea d-lui Berinde Luca pana la implinirea varstei de 18 ani, suma de 1.500 lei / luna prin virament bancar deschis pe numele d-nei BERINDE LARISA-CRISTINA la Raiffeisen Bank SA.
Art. 3. In legatura cu pensia de intretinere convenita prin prevederile art. 2, partile declara urmatoarele:
- suma convenita cu titlu de pensie de intretinere este suplimentara obligatiei de asigurare in natura a obligatiei de intretinere astfel cum a fost configurata in prevederile art. 1 din prezentul contract de tranzactie si nu poate fi diminuata ca urmare a prestarii in natura a obligatiei de intretinere;
- suma convenita cu titlu de pensie de intretinere este destinata acoperirii costurilor locative generate la locuinta d-nei Berinde Larisa-Cristina de catre locuirea partiala la respectiva adresa de catre dl. Berinde Luca, precum si a oricaror alte costuri decat cele mentionate in art. 1 din prezentul contract de tranzactie;
- suma convenita cu titlu de pensie de intretine va fi pusa la dispozitia d-nei Berinde Larisa-Cristina de catre creditorul obligatiei de intretinere, in masura necesara acoperirii cheltuielilor locative generate la locuinta d-nei Berinde Larisa-Cristina de catre locuirea partiala la respectiva adresa de catre dl. Berinde Luca, precum si a oricaror alte costuri decat cele mentionate in art. 1 din prezentul contract de tranzactie.
Art. 4. Sumele achitate intre data introducerii cererii de chemare in judecata si data pronuntarii hotararii de expedient care depasesc cuantumul lunar al pensiei de intretinere astfel cum a fost convenit prin prevederile art. 2 din prezentul contract de tranzactie se constituie intr-o garantie la indemana creditorului obligatiei de intretinere pentru ipoteza neplatii de catre debitor a obligatiei de intretinere. Aceste sume nu sunt supuse restituirii catre dl. Berinde Florin-Calin-Nicolaie.
Art. 5. Partile declara ca nu mai au nicio alta pretentie reciproca, nici nascuta sau derivand din obligatia legala de intretinere, nici avand natura cheltuielilor de judecata in legatura cu dosarul nr. 20737/325/2022.
Art. 6. Prezenta tranzactie intra in vigoare la data pronuntarii hotararii de expedient de catre Tribunalul Timis, prima luna in care executarea obligatiei de intretinere de catre debitor potrivit hotararii de expedient urmand a fi luna in care se pronunta hotararea de expedient, indiferent de data lunii.
Art. 7. Partile declara ca prezentul acord de vointa se prelungeste in mod automat pana la finalizarea studiilor liceale de catre creditorul obligatiei de intretinere, sub rezerva continuarii invataturii in mod temeinic de catre creditorul obligatiei de intretinere.˝
Cu recurs in termen de 30 de zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Timis.
Pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei azi, 08.02.2024.