Data: 13.11.2025
SOLUTIE: Admite cererea
Admite cererea, astfel cum a fost precizata, de emitere a unui ordin de protectie, formulata de reclamanta Bejusca Elena, in contradictoriu cu paratul Bejusca Ioan.
Dispune emiterea unui ordin de protectie pentru reclamanta Bejusca Elena si impotriva paratului Bejusca Ioan, pe o perioada de 12 luni de la data emiterii ordinului, avand urmatorul continut:
- evacuarea temporara a paratului din locuinta comuna situata in sat Cismea, comuna Rachiti, jud. Botosani;
- obligarea paratului la pastrarea unei distante minime de 200 m fata de reclamanta si fata de membrii de familie ai acesteia, respectiv mama reclamantei, numita Cinghine Leontina, oriunde s-ar afla, cu exceptia situatiilor in care se impune, potrivit legii, prezenta concomitenta a partilor in fata unor instante de judecata, a unor organe de urmarire penala sau a altor institutii si autoritati publice;
- obligarea paratului la pastrarea unei distante minime de 200 m fata de locuinta persoanelor protejate;
- interzicerea oricarui contact al paratului, inclusiv telefonic, prin corespondenta sau in orice alt mod, cu reclamanta;
Executorie de drept, fara somatie sau fara trecerea vreunui termen.
Organele de politie au indatorirea sa supravegheze modul in care se respecta hotararea judecatoreasca prin care s-a dispus ordinul de protectie si sa sesizeze organul de urmarire penala in caz de sustragere de la executare.
Incalcarea de catre persoana impotriva careia a fost emis un ordin de protectie a oricareia dintre masurile prevazute la art. 38 alin. (1), (4) si (5) lit. a) si b) si dispuse prin ordinul de protectie constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani, conform art. 47 alin. (1) din Legea 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei domestice.
Cheltuielile de judecata in suma de 602 lei, reprezentand onorariul pentru avocat Nechita Diana, desemnat din oficiu pentru reclamanta Bejusca Elena, urmeaza a se avansa Baroului de Avocati Botosani din fondurile Ministerului Justitiei.
Cheltuielile de judecata in suma de 602 lei, reprezentand onorariul pentru avocat Petrovici Bogdan, desemnat din oficiu pentru paratul Bejusca Ioan, urmeaza a se avansa Baroului de Avocati Botosani din fondurile Ministerului Justitiei.
Obliga paratul sa plateasca statului suma de 1204 lei, reprezentand onorariile pentru avocatii desemnati din oficiu.
Cu drept de apel in termen de 3 zile de la pronuntare, care se va depune la Judecatoria Botosani.
Prezentul ordin se va comunica IPJ Botosani, precum si Directiei pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date, conform art. 46 alin. (1) din Legea 217/2003.
Cercetata in camera de consiliu si pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei astazi, 13.11.2025.
Data: 11.11.2025
SOLUTIE: Amana cauza
In vederea repetarii procedurii de citare cu paratul si pentru a se emite adresa Spitalului Judetean Mavromati Botosani – Sectia Psihiatrie pentru a comunica daca paratul Bejusca Ioan se afla internat in prezent sau daca a mai avut in trecut internari in cadrul institutiei, va amana cauza la data de 13.11.2025, ora 11:00.